Grecia: Anarhiștii au aruncat în aer un autobuz al poliției

Grecia: Anarhiștii au aruncat în aer un autobuz al poliției

Un autobuz al poliției, parcat în fața Ministerului de Interne al Greciei, a luat foc duminică seară, după ce un grup de anarhiști eleni au aruncat cocktailuri Molotov, relatează Agerpres.

Potrivit forțelor de ordine care au intervenit la fața locului, mai mulți tineri, cu cagule pe cap, au aruncat sticle cu un conținut inflamabil în autobuzul ce staționa în fața ministerului. Focul s-a extins spre clăride, pompierii reușind însă să stingă incendiul, înainte ca acesta să producă pagube majore imobilului.

Autobuzul care a ars în întregime era gol și nu au fost înregistrate victime. Poliția a demarat o anchetă și îi caută pe cei care sunt responsabili de actele de huliganism.

Sâmbătă noapte, anarhiștii greci au comis mai multe atacuri împotriva forțelor de ordine, chiar în capitala Atena. Aceste incidente reprezintă proteste împotriva planului de austeritate al guvernului.  

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`