Bancile austriece au micșorat cu 5,7 miliarde de euro investițiile în titlurile emise de autoritățile române, bilanțul de la sfârșitul lunii septembrie semnalând o scădere cu 21% față de luna decembrie a anului trecut, informează Autoritatea Bancară Europeană, potrivit zf.ro.
Investițiile menționate în raport includ portofoliile de titluri și obligațiuni emise de guvern, autoritățile locale precum și creditele directe acordate de instituțiile financiare austriece autorităților din Romania.
Clasamentul celor mai importanți jucători austrieci pe piața creditării statului român rămâne neschimbat față de finalul anului trecut: Erste Group, principalul acționar la BCR, 4,3 miliarde de euro, cu 23% mai puțin față de 2010, urmat de Raiffeisen cu 1,2 miliarde de euro, în scădere cu 12% față de luna decembrie a anului trecut.
Italia, pe locul doi după Austria
Investițiile autriece sunt secondate ca importanță de cele italiene, instituțiile din această țară fiind implicate cu peste 1,4 miliarde de euro pe piața titlurilor de stat din țara noastră. Principalii investitori fiind Grupul Unicredit, cu 1,2 miliarde de euro, și Intesa Saopaolo, care și dublat plasamentele de la începutul anului ajungând la165 miliarde de euro.
Cea mai mare rată de scădere a implicării pe piața datoriilor suverane din România a inregistrat-o Societe Generale, grupul francez care controlează BRD diminuându-și cu 2 miliarde de euro expunerea, pâna la 1,3 miliarde de euro.
Tot în scădere este și expunerea RBS, instituția engleză raportând 363 de milioane de euro, cu 10% mai puțin decât la finalul lui 2010.
Scăderi semnificative au mai semnalat și ING Bank, OTP Bank, Millennium și Bank of Cyprus. Excepția fiind Marfin din Cipru care și-a marit portofoliul cu 8%, ajungând la 84 de milioane de euro.
În urmă cu circa două săptămâni, preşedintele Traian Băsescu a lansat un avertisment la adresa comportamentului anumitor bănci care au obţinut „profituri uriaşe” la noi în ţară şi care, dacă se pregătesc să o lase nefinanţată, ar da dovadă de „lipsă de fair play”. „Vreau să cred că anunţul Băncii Centrale a Austriei privind scăderea fluxurilor de capital către statele din zona non-euro a fost o eroare sau o neînţelegere a efectelor”, a spus Băsescu, la o conferinţă economică.
„Vreau să nu fim în situaţia de a le aduce aminte prietenilor noştri europeni cât au condiţionat intrarea în UE de privatizarea sistemului bancar. Aţi obţinut profituri uriaşe, iar astăzi, dacă vă pregătiţi cumva să lăsaţi economia românească nefinanţată în perioadă de criză, o vom considera un act lipsit de fair play în relaţia cu România. Vreau să cred că acest lucru nu se va întâmpla şi că nu vom fi puşi noi, cei care am venit mai târziu în UE, să plătim factura lăcomiei sistemelor bancare. A lăcomiei, a imprudenţei, a lipsei de responsabilitate atunci când dădeau credite cu buletinul”, a mai avertizat atunci preşedintele.
Vezi AICI declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu
Ulterior, Herbert Stepic, CEO al grupului austriac Raiffeisen Bank International – care controlează Raiffeisen Bank România – a declarat că grupul nu va rămâne pe toate pieţele din Est pe care activează în prezent. Bancherul nu a menționat care sunt piețele vizate și nici criteriile pe care s-ar baza decizia de retragere.
Președintele Raiffeisen România, Steven van Groningen, a explicat, în aceeaşi zi, în cadrul unei conferințe de presă, că banca pe care o reprezintă sub nicio formă nu se va retrage din România.