Eveniment - 20 nov, 19:34
O imigrantă româncă fără adăpost a fost găsită moartă într-o grotă din apropiere de Roma, pe fondul valului de frig care afectează centrul şi nordul Italiei, informează ziarul La Repubblica.
Cadavrul româncei în vârstă de 42 de ani a fost găsit în cursul nopţii într-o grotă din zona Valle dei Casali, la periferia de sud a capitalei Italiei.
Autorităţile au fost alertate de alţi români care se refugiaseră de frig, împreună cu victima, într-o grotă din această zonă.
Autorităţile suspectează că românca a murit de hipotermie.
Românca este a şasea persoană care a murit în zona Roma în ultimele zile, din cauza valului de frig fără precedent care afectează centrul şi nordul Italiei.