Vremea pentru vineri va fi caldă în jumătatea de vest a țării, iar temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 16 grade pe litoral, iar în zona de câmpie a Banatului temperaturile vor ajunge până la 26-27 de grade.
În noaptea de joi spre vineri va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 0 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, respectiv 13 grade în Dealurile de Vest. De asemenea, vor fi condiții de ceață, pe suprafețe mici.
Conform Administrației Națională de Meteorologie, vineri, vremea va fi caldă în jumătatea de vest a țării și în în rest normală termic. În general, vremea va fi frumoasă. Temperatura maximă va fi de 22-23 de grade, iar cea minimă de 4-7 grade.
La prânz și pe timpul serii, vor exista înnorări temporar accentuate, dar în general cerul va fi variabil. De asemenea, pe spații restrânse în zonele de deal și munte, se vor înregistra averse, precum și descărcări electrice.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Sud-vestul țării, iar din când în când și pe crestele montane din sud-est.
În ceea ce privește temperaturile maxime, acestea vor înregistra între 14-16 grade pe litoral, și până la 27 de grade în zona de câmpie a Banatului.
Cât despre minimele termice, acestea se vor încadra între 4 și 14 grade. Acestea vor fi mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, până spre 0 grade, potrivit observatornews.ro.
În ceea ce privește vremea de pe litoral, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 16 grade, iar cele minime între 7 și 11 grade. Cât despre temperatura apei mării, aceasta va avea valori cuprinse între 12 și 16 grade.
În general, vremea va fi predominant frumoasă, iar cerul va fi variabil la senin. Totodată, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare, pe timpul zilei.
În schimb, vremea la munte va fi cu înnorări temporar accentuate la prânz și seara. De asemenea, se vor semnala averse pe arii restrânse și posibile descărcări electrice, dar nu sunt excluse condiții de grindină.