Predoiu: În 2009, am primit două telefoane de la PNL când trebuia să fac propunerea pentru procurorul șef al DNA

Predoiu: În 2009, am primit două telefoane de la PNL când trebuia să fac propunerea pentru procurorul șef al DNA

Fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, în cadrul emisiunii ”Evenimentul Zilei”, difuzată de B1 TV, că a primit două telefoane din partea PNL în 2009, când urma să facă propunerea pentru procurorul șef al DNA.

Pe 9 august au intrat rușii în Georgia, iar seara a fost CSAT. Seara aia, după CSAT, am avut o discuție cu domnul președinte și i-am spus, printre altele, că nu a existat niciun fel de discuție. Premierul Tăriceanu mi-a spus că nu e niciun fel de presiune, și dacă cineva din PNL mă presează, să-i spun. Și nici din partea PSD. După ce am făcut propunerea, sigur că am văzut pe unii nemulțumiți, dar ei nu au înțeles. Era vorba tot de strategia de a-l păstra acolo pe domnul Morar. Dată această posibilitate de a rămâne adjunct, la butoane, am vrut să-l protejez și să-i aduc alături, da, superior ierarhic, o colegă tot din DNA care făcuse judiciar, care era din ministerul Justiției, pe care o cunoșteam și în care am toată încrederea, cu care să facă la un moment dat o echipă. Și atunci închideam gura la toată lumea”, a explicat Predoiu. 

Acesta a explicat că el, în calitate de ministru fără partid, se afla într-o poziție în care trebuia să numească procurorul șef la DNA în plin război politic între PNL – PSD - PDL și Președinției.

Dacă-l propuneam șef, vă spun că PSD și PNL aveau proiect de lege, de fuziunea DNA cu DIICOT și cu asta amputarea DNA. Ambele partide au vrut și eu știam. Eu am mers la CSM, am luat aviz negativ cu 4 la 3, am fost la președinte, el a refuzat și abia atunci au fost niște telefoane care au spus să propune pe alții. Două, nu o să dau nume. Ambele de la PNL. Nu am propus, oricum, nu este vorba de Tăriceanu. Consecința faptului că nu am propus un al doilea, al treilea, al patrulea, căci la un moment dat președintele intra în corzi și nu putea să refuze tot. Nu am discutat aceste numiri cu nimeni, nici măcar cu președintele. Când a fost să scriu numele pe adresa către CSM, am fost singur în birou”, a conchis Predoiu.

Predoiu vorbeste despre telefoane primite de la PNL inainte de numirea unui sef la DNA

Urmăriți B1TV.ro și pe
`