Anda Adam, asemănată cu păpușa Barbie. Celebra artistă a dezvăluit motivul pentru care a făcut schimbarea de look!

Publicat: 24 06. 2025, 17:19
sursa foto: Instagram/Anda Adam

Anda Adam este una dintre cele mai cunoscute artiste din România, iar vara asta este pe cale „să rupă topurile” cu un nou proiect muzical. Cântăreața a apelat la o schimbare de look, odată cu noua piesa la care lucrează.

Vedeta i-a surprins pe fani, după ce și-a vopsit părul roz. Majoritatea comentariilor au fost pozitive, însă internauții nu au „iertat-o” complet. Câteva comentarii răutăcioase și-au făcut apariția, odată cu postarea pozelor în care este schimbată, din punctul de vedere al înfățisării.

Care este motivul schimbării de look al Andei Adam

Interpreta piesei „Selecta” a explicat de ce a apelat la o așa schimbare radicală. Se pare că fosta blondină e pe cale să lanseze un videoclip vara aceasta.

„Pregătesc o surpriză pentru fanii mei. Un clip nou, piesă verii și un look binevenit pe care mă bucur să descopăr că toată lumea de pe internet îl adoră. M-au felicitat toți că îmi stă foarte bine cu părul roz. Vibe nou, păr ondulat, toți fanii plăcut impresionați de această schimbare de look a mea, m-au felicitat că îmi stă foarte bine cu părul roz, ondulat. Lansez o piesă ritmată, de vară, cu un flash mob pe care o să-l vedeți și în videoclip, și sperăm să danseze toată lumea cu noi la concerte și să facă cu toții cât mai multe tiktok-uri, să viralizăm cât mai mult”, a declarat Anda Adam, conform click!.

Ce au spus fanii despre „noua” Anda Adam

Odată cu postarea fotografiilor, în care apare cu părul vopsit roz, urmăritorii Andei au „invadat” secțiunea de comentarii. Chiar dacă mulți dintre ei au părut surprinși pozitiv de această schimbare, alții nu s-au abținut de la critici.

„Operație. Lifting total”, a fost unul dintre comentarii. Vedeta i-a răspuns scurt, printr-un cuvânt englezesc, prin care a negat afirmația făcută de acea doamnă.

Majoritatea comentariilor însă, au fost pozitive, ba chiar a fost întrebată unde a obținut o asemenea culoare la păr.