Andreea Marin, despre cei 32 de ani de carieră: „Nu știu când a trecut timpul și mai ales cum”

Publicat: 10 04. 2025, 19:31
Foto: Instagram

Andreea Marin a fost prezentă, miercuri seară, la Gala Excelență la feminin, unde a primit Premiul pentru Impact social și excelență în media, scrie Cancan.

32 de ani de carieră

„Sunt 50 de ani de viață și 32 de carieră. Într-adevăr, nu știu când a trecut timpul și mai ales cum. Eu mă simt foarte tânără în suflet și cred că e important să ne placă ce am ales să facem, să iubim ceea ce facem. Asta ne ține cumva și tineri, asta ne face să fim și motivați, pentru că altfel ar exista o rutină, care nu ne-ar permite să simțim entuziasmul, fericirea”, a spus Andreea Marin, în cadrul unui interviu.

Întrebată dacă, de-a lungul timpului, a avut îndoieli și dezamăgiri în ceea ce privește cariera, ea a spus că nu a avut.

„Niciodată în privința carierei. Am simțit că sunt pe drumul cel bun. Poate înainte să fac schimbarea spre comunicare, spre televiziune, căci pentru mine, știți bine, asta a fost o întâmplare. Înainte eram pe drumul de a deveni informatician. Eram studentă la Informatică și cred acum, privind în urmă, că nu mi s-ar fi potrivit deloc acest drum în care să fiu mereu în fața unui computer și cu mintea la cifre în general și nu la sentimentele omului”, a răspuns aceasta.