Andreea Marin rupe tăcerea despre presupusa rivalitate cu Mihaela Rădulescu: „Eu nu mi-am dorit această poveste!”

Publicat: 11 05. 2025, 12:47
Sursa Foto: Facebook/ Andreea Marin

După ani întregi de zvonuri privind o presupusă rivalitate între două dintre cele mai cunoscute vedete din România, Andreea Marin a decis să lămurească public relația pe care o are cu Mihaela Rădulescu. Într-o declarație sinceră, „Zâna Surprizelor” a pus capăt speculațiilor care au circulat în presa mondenă timp de decenii.

Adevărul despre rivalitatea cu Mihaela Rădulescu

De-a lungul timpului, Andreea Marin și Mihaela Rădulescu au fost adesea percepute ca rivale, atât pe plan profesional, cât și în viața personală. Comparate frecvent de public, cele două vedete au avut parcursuri similare: ambele au fost căsătorite cu artistul Ștefan Bănică Jr., iar fiecare a condus, la rândul său, emisiuni de referință în televiziunea românească.

Acum, „Zâna Surprizelor” a decis să clarifice situația și să ofere adevărul despre relația sa cu Mihaela Rădulescu, punând capăt speculațiilor.

„Rivalitatea dintre mine şi Mihaela Rădulescu a fost construită, dar nu de mine. Da, a fost întreţinută de presă, dar nu şi construită! Cred că am spus tot! A fost construită de cine avea interesul să fie construită această poveste, apoi doar întreţinută de presă, care a captat subiectul şi a continuat.

Eu nu mi-am dorit această poveste! Nu cred că e nevoie de rivalitate. Fiecare om are drumul său, e loc sub soare pentru toată lumea. Precum viaţa ne-a dovedit deja, fiecare e pe drumul lui şi fiecare îşi urmează calea. Calea mea e calea mea şi nici nu îmi doresc să fiu pe calea altcuiva”, a spus Andreea Marin, informează cancan.ro.

Vedeta a mai mărturisit că toate aceste speculații i-au afectat inclusiv activitatea profesională: „Mă supărau titlurile apărute în presă. Erau nedrepte! Mă și distrăgeau de la ceea ce aveam bun de făcut în viață. Bine că, în sfârșit, lucrurile s-au lămurit”, a mai precizat Andreea Marin.