Cheloo și Mihai Ban formează mai mult decât o echipă. Îi leagă o prietenie de aproape 20 de ani, construită pe experiențe intense și pasiunea comună pentru raliuri și provocări extreme. Adrenalina nu le este deloc străină celor doi, mai ales după experiența din 2022, când au făcut echipă la celebra cursă Raliul Dakar, considerată una dintre cele mai dure din lume. Tocmai de aceea, sunt pregătiți să ducă totul la un alt nivel. Urmează o nouă aventură care îi va purta prin zone necunoscute din China și Uzbekistan.
Înainte de plecare, au vorbit deschis despre cum au ajuns să participe împreună, dar și despre așteptările lor, care sunt, surprinzător, lipsite de strategii rigide. Pentru Cătălin Ion Ștefan, alegerea lui Mihai a fost una naturală. „Era unul dintre cei trei oameni pe care i-am avut în minte, chiar prima alegere, pentru că este un om foarte încăpățânat, îndărădnic și hotărât. Am încredere să plec cu el oriunde”, a spus Cheloo.
Deși nu cunosc încă regulamentul competiției, cei doi privesc totul ca pe o experiență autentică, pe care o vor descoperi pas cu pas, fără planuri prestabilite. Cu umor și relaxare, recunosc că nu știu exact la ce să se aștepte, dar sunt convinși că se vor adapta din mers. „Nu știm ce se mănâncă, ce se face, vedem acolo”, a declarat Mihai Ban.
Cum se pregătesc cei doi pentru lipsa confortului din Asia Express
Lipsa telefoanelor și a confortului nu pare să-i sperie deloc pe Cheloo și Mihai Ban, care tratează totul cu un amestec de ironie și experiență acumulată în condiții extreme. „Chiar nu este o problemă asta, ba chiar am luat o busolă. Vreau să văd unde mă duc când nu mai suport”, a spus Cheloo, lăsând să se înțeleagă că adaptarea vine natural pentru el.
În ceea ce privește cazarea, artistul a surprins cu un „antrenament” neobișnuit: „Eu, ca să mă pregătesc de Asia Express, mi-am făcut băi de gândaci roșii. Mi-am luat un pumn de gândaci roșii și am zis că e nisip.” De cealaltă parte, Mihai Ban rămâne calm și sigur pe el: „Am dormit în deșert, printre scorpioni, șerpi și alte gângănii, așa că nu cred că ar fi o problemă și aici.”