Cum s-a gândit Sânziana Buruiană să intre în Cartea Recordurilor
Se cunosc beneficiile alăptării copilului până la vârsta de doi ani însă multe mame aleg să continue și după această vârstă; apreciata vedeta TV, Sânziana Buruiană (37 de ani), pare decisă să nu își irosească acest „dar” și alăptează, de șapte ani, continuu.
În același timp, Sânziana s-a gândit că n-ar fi rău să își continue popularitatea și în Cartea Recordurilor dar are, însă, concurență deloc de ignorat din afară – relatează Click!.
Sânziana Buruiană: „Le sfătuiesc pe toate mămicile să alăpeze măcar șase luni pentru că imunitatea copiilor este foarte bună”
Fosta asistentă de televiziune nu se mai oprește din alăptat iar fiica ei cea mare, Izabela (șapte ani), nu pare să renunțe la sân, deși, anul trecut, a început școala.
Ea va continua cu alăptarea micuțelor, mai ales că își dorește ca sânii ei să ocupe un loc binemeritate și în Cartea Recordurilor.
Sânziana este convinsă de faptul că laptele său este sănătate curată: conține nutrienți și ajută la formarea unei imunități sporite iar dovada o reprezintă chiar fetițele ei, Izabela și Antonia, care sunt vesele, sănătoase și nu au răcit niciodată.
„Îmi este foarte ușor sa alăptez, nu am un ritual anume. Cred ca mi-ar fi fost mult mai greu dacă n-aș fi alăptat. Fac sacrificii destul de mari. De exemplu, eu nu pot ține dieta de post, nu pot face anestezii dentare. Trebuie să amân vizitele la dentist până cresc fetele mari.
Le adorm foarte ușor prin alăptat. Cea mica mănâncă foarte bine , deși este și alaptată. Cea mare a iubit și iubește foarte mult laptele, ea a mâncat mai puțin. Ea fiind și alăptată, dar a băut și lapte de la biberon, în jur de un litru.
Eu le sfătuiesc pe toate mămicile să alăpeze măcar șase luni pentru că imunitatea copiilor este foarte bună. Ale mele nu mi-au răcit niciodată, nici când a fost pandemia de Covid. Sunt sănătoase tun!”, a declarat Sânziana Buruiană, pentru publicația mondenă.
Opinia medicilor confirmă alegerea Sânzianei
„Eu am vorbit și cu medicul pediatru și el mi-a zis că nu-i problemă atâta timp cât laptele e bun și sănătos. Nu are ce să le cauzeze, dimpotrivă!
Dacă am reușit eu să depășesc recordul la cei mai mari sâni naturali din România, nu o să-mi fie așa de greu să-l depășesc și la alăptat! O să alăptez cât de mult pot și o să merg să mă înscriu la Cartea Recordurilor!”, a relatat Sânziana.
Candidatele la titlu de „Regină” a alăptării
În drum spre Cartea Recordurilor, Sânziana Buruiană trebuie să înfrunte o concurență respectabilă din partea altor concurente în ce privește alăptarea copiilor până la vârste înaintate – menționează Click! făcând referire la faptul că recordul este deținut azi de Nicole Mullen.
Mullen și-a hrănit fiul la sân până la vârsta de 12 ani și a ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume după ce și-a alăptat școlarul în timp ce aștepta la coadă la cinematograf în ciuda protestelor angajaților; Nicole și-a justificat gestul pretinzând că are dreptul, ca mamă, să-și alăpteze copilul în public, mai ales că legea nu precizează limita acestui proces.
Aceasta este urmată de o altă concurentă, Miira Dawson, care și-a alătat fiica până la vârsta de 10 ani și Sharon Spink care a hrănit-o la sân pe fiica ei, Charlotte, până la nouă ani.