De la desene animate la filme: câți bani a câștigat Andra Gogan în toată cariera (VIDEO)

Publicat: 12 09. 2025, 13:45
Sursa Foto: Facebook/ Andra Gogan

Andra Gogan, una dintre cele mai cunoscute și de succes creatoare de conținut din România, a vorbit deschis despre parcursul său profesional, dar și despre sumele uriașe care i-au trecut prin mâini de-a lungul carierei. Tânăra, stabilită acum în America, a recunoscut că a câștigat peste jumătate de milion de euro, dar mare parte din bani au fost reinvestiți în proiectele cinematografice realizate alături de fratele ei, Răzvan Gogan.

Cum a început cariera Andrei Gogan

Întrebată de Bursucu, în cadrul unui podcast, când a încasat primii bani din muncă, Andra Gogan a mărturisit că succesul său a început la o vârstă foarte fragedă. Primele câștiguri au venit încă de la 6-8 ani, atunci când a început să dubleze voci pentru desene animate.

„Am câștigat primii bani de la șase sau opt ani. Jumătate de milion de euro mi-au trecut prin cont până acum”, a declarat aceasta, subliniind că munca a fost prezentă în viața ei încă din copilărie.

Câți bani a strâns până acum

Deși a câștigat aproximativ 500.000 de euro, Andra Gogan nu se consideră „bogată” în sensul clasic al cuvântului. Mare parte din bani au fost investiți în proiecte ambițioase, în special în filmele realizate alături de fratele său.

„În contul meu mai sunt cred că 100.000 – 200.000 de euro sau 150.000, nu știu exact”, a recunoscut ea, explicând că multe dintre resurse au fost direcționate către visul de a produce conținut de calitate.

Cât au costat cele trei filme realizate de Andra și Răzvan Gogan

Proiectul cinematografic al fraților Gogan s-a dovedit a fi unul dintre cele mai costisitoare demersuri. La început, cei doi au estimat că investiția va fi de 200.000 – 300.000 de euro, însă realitatea i-a surprins.

„Noi am crezut că o să investim vreo 200.000 – 300.000 de euro, dar la final a fost aproape 1.000.000 de euro în trei filme. La început voiam doar o poveste mai mare, dar a ieșit să facem trei filme!”, a explicat Andra Gogan.

Aceste sume impresionante au fost acoperite atât din resursele personale, cât și cu sprijinul familiei.

Cum arată viața Andrei Gogan în America

Deși a strâns sume considerabile, Andra recunoaște că în prezent trăiește încă în chirie în Statele Unite. Costurile ridicate din America nu îi permit momentan să își achiziționeze propria locuință, dar artista privește cu optimism spre viitor.

„Închiriez momentan o casă până când fac mai mulți bani. E foarte scump în America, dar poate în 6 filme…” a spus ea încrezătoare.

Tânăra are planuri mari și speră să reușească să își cumpere o casă, continuând în același timp să creeze conținut și să inspire comunitatea ei numeroasă de fani.

Ce mesaj transmite tinerilor care o urmăresc

Pe lângă succesul profesional, Andra Gogan este cunoscută pentru mesajele motivaționale pe care le transmite fanilor săi. Ea încurajează adesea tinerii să își urmeze pasiunile, să muncească pentru visele lor și să nu se teamă să investească în proiecte personale, chiar dacă drumul nu este ușor.