Decizie de ultim moment! Trupa Coldplay se va opri din a mai compune muzică!
Chris Martin, solistul şi liderul trupei britanice Coldplay, a declarat, joi, că trupa acestuia va înceta să mai compună muzică după ultimul lor album care va fi prevăzut în 2025, relatează AFP, citat de către Agerpres.
Încă 3 albume până la sfârșitul Coldplay
„Ultimul nostru album va fi lansat în 2025, iar după aceea, cred că nu vom mai face decât turnee”, a anunţat cântăreţul în vârstă de 44 de ani, într-un extras al uni interviu acordat prezentatoarei Jo Whiley, care va fi difuzat în întregime joi seară de BBC.
„Poate că vom mai face câteva colaborări, însă catalogul muzical propriu-zis al Coldplay se va încheia atunci”, a precizat Chris Martin.
De asemenea, Jo Whiley, gazda emisiunii la care a fost invitat Martin, a declarat că acesta a fost „o sinceritate dezarmantă” și nu știe dacă declarația lui Chris Martin a fost o glumă sau nu.
Citește și Dana Budeanu, ironizată de Florin Gardoș. Fotbalistul, clip viral pe TikTok (VIDEO)
Coldplay, nominalizată la categoria cel mai bun grup rock
Chris Martin a declarat că acest proiect muzical va scoate în total 12 albume – cu 3 mai mult decât în prezent – înainte de a renunța la muzică. Recent, trupa a lansat albumul „Music of The Spheres” care a urcat foarte repede în topul albumelor din Regatul Unit.
Trupa britanică a fost recent nominalizată la categoria de cel mai bun grup rock/alternativ în cadrul Brit Awards din 2022, acestea fiind cele mai importante premii britanice ce premiază muzica pop.