Dorian Popa, condamnat la opt luni de închisoare după ce a fost prins drogat la volan. Câți bani trebuie să achite statului

Publicat: 15 09. 2025, 21:03
Actualizat: 15 09. 2025, 21:45
Sursa foto: Instagram - @eusuntdorian

În octombrie 2023, Dorian Popa era prins sub influența drogurile la volan. Astăzi, după aproape doi ani, celebrul influencer a fost condamnat la opt luni de închisoare cu amânare.

De ce a fost condamnat la închisoare cu amânare

Magistrații de la Judecătoria Cornetu au decis condamnarea lui Dorian Popa la închisoare cu amânare, constatând că fapta comisă de acesta a fost un incident izolat. Stabilirea acestei sentințe a fost posibilă și datorită faptului că influencerul nu are antecedente penale, a colaborat cu anchetatorii, iar pedeapsa sa nu depășește doi ani.

Însă, Dorian Popa nu a scăpat complet de repercursiuni. Instanța a decis că acesta va rămâne sub supraveghere vreme de doi ani, iar orice abatere legislativă l-ar putea aduce în spatele gratiilor.

Ce presupune supravegherea vreme de doi ani

Încă din momentul în care a fost prins în trafic, sub influenața substanțelor interzice, în octombrie 2023, a fost luat în evidenţa Serviciului de Probaţiuni. Potrivit deciziei comunicate de Judecătoria Cornetu, acesta va mai rămâne încă doi ani sub supravegherea unui consilier desemnat, ceea ce presupune:

  • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele stabilite;
  • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
  • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum și întoarcerea;
  • să comunice schimbarea locului de muncă;
  • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

„În baza art. 336 alin. 2 C.pen. cu aplic. art 5 și art. 396 alin. 1, 4 şi 10 C.proc.pen. rap. la art. 83 C.pen. stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului Popa Dorian-Laurențiu, …, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive (infracţiunea din data de 27.10.2023). În baza art. 83 alin. 1 C.pen. amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilite prin prezenta pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 alin. 1 C.pen. În baza art. 85 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum și întoarcerea; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e C.pen. se comunică de către inculpat Serviciului de Probațiune Ilfov. În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen. rap. la art. 83 alin. 4 C.pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere pe durata termenului de supraveghere și/sau a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea amânării aplicării pedepsei potrivit art. 88 C.pen”, se arată în decizia Judecătoriei Cornetu.

Câți bani trebuie să achite Dorian Popa statului

De asemenea, Dorian Popa trebuie să achite suma de 1700 de lei statului, reprezentând cheltuielile judiciare. Din această sumă, 1500 reprezintă cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală și 200 de lei, cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare și de judecată.

„În baza art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. rap. la art. 398 C.proc.pen. cu ref. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.700 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1.500 de lei cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală și 200 de lei cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare și de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 29.08.2025, prin punerea soluției la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”, se mai arată în decizia Judecătoriei Cornetu.

Unde a fost prins Dorian Popa

Pentru Dorian Popa, data de 27 octombrie 2023, a fost una care i-a schimbat semnificativ viața. Celebrul influencer a fost oprit de polițiști în localitatea Domnești, județul Ilfov, iar în urma testării rapide a fost indicată prezența substanțelor interzise în organism.

Ulterior, artistul a mărturisit faptul că fumase cannabis cu câteva zile înainte să fie prins de polițiști. Și-a cerut scuze în mod public și a pus acțiunile sale pe seama perioadei dificile pe care o traversa, artistul și fosta sa iubită, Babs, despărțindu-se după o relație de 11 ani.