Locul în care Irina și Răzvan Fodor s-au întors după un deceniu: „Pot să mă întorc de zeci de ori, fără să clipesc”

Publicat: 25 09. 2025, 14:02
Sursa Foto: Instagram/ @irina_fodor

Irina și Răzvan Fodor au fost în vacanță într-un loc special. Ei s-au reîntors acolo după un deceniu și s-au bucurat de frumusețea locului, apoi au împărtășit cu cei din online.

Unde au fost cei doi

Cei doi s-au întors pe Insula Hydra. Este a treia oară când vizitează acest loc. Au mers cu barca și au prins un apus superb, dar au încercat și câteva preparate tradiționale, conform Click.

Răzvan Fodor mărturisește că atunci când prinde drag de un loc, îi rămâne în suflet și s-ar întoarce de zeci de ori, fără să se plictisească.

„Sunt pentru a treia oară în Hydra, tot pe lângă apusul ăsta frumos am mai venit și acum 10 ani cu Irina, cu barca și mi-am dat seama că eu chiar nu sunt genul care să se plictisească de locuri. Când prind drag de ceva, pot să mă întorc de zeci de ori, fără să clipesc”, a scris Răzvan Fodor, pe Instagram.

17 ani de căsnicie

Irina și Răzvan Fodor au împlinit 17 ani de la căsătorie. Prezentatoarea Tv mărturisește că timpul a trecut foarte rapid.

„Anul ăsta am făcut 15 ani de la cununia religioasă, 17 de relație, ani care au trecut foarte repede. Adică eu îmi dau seama că în relația cu Fodor lucrurile nu s-au schimbat de fapt. Mi se pare că prima întâlnire cu el a fost ieri, că prima noastră vacanță împreună a fost ieri. Nici nu înțeleg când s-au întâmplat atâtea lucruri. Când ne-a crescut copilul și a făcut 14 ani!”, a mărturisit Irina Fodor, conform Cancan.

Mamă la 23 de ani

Irina Fodor a născut la vârsta de 23 de ani. Aceasta își aduce aminte că a trecut prin toate fricile posibile, în acel moment. Frica că nu se va descurca o acapara.

„Am trecut prin toate fricile din lume. Era un contrast totuși. Îmi era teamă că nu mă descurc, dar nici nu voiam să las pe altcineva să mă ajute, mi se părea că tot eu știu mai bine. Am trecut prin tot felul de valuri de astea, prin ups and downs, cum spun americanii, prin teama că, nu știu, cum o să fie prima zi de grădiniță, cum o să fie prima zi de școală, cum o să fie prima zi în care merge singură cu metroul, cum o să fie… Toate primele dăți mi-au creat niște emoții foarte puternice”, a mărturisit ea.

Cu toate acestea, a avut întotdeauna sprijinul soțului. Răzvan Fodor a fost un real ajutor și și-a luat în serios rolul de tată. A vrut să își sprijine familia cum a știut el mai bine.

Cum a ajutat-o Răzvan

„Răzvan a fost de la început foarte implicat. E foarte implicat când vine vorba de deciziile pe care le luăm împreună. S-a descurcat mult mai bine dintr-un punct încolo cu Diana, și anume dintr-un punct în care ea a crescut un pic mai mult. Unii bărbați se descurcă și cu bebeluși, ca să spun așa, unii funcționează mai bine cu copii mai mărișori, mai de când merg în picioare. Probabil și el la început era aproape la fel de speriat ca și mine”, a mai spus Irina.

„Mă ajuta în sensul că făceam cu schimbul nopțile, sau o supraveghea pe cea mică atunci când dormea. Dar pentru că și eu eram aricită și nu voiam să las pe nimeni să se apropie de bebeluș, nici el nu știa exact cum să facă. Adică era așa un carusel, o căutare continuă de care ne este locul acum, cum trebuie să ne raportăm la acest bebeluș din fața noastră. Iar până la urmă am reușit, slavă Domnului! Se pare că a ieșit așa cum trebuie”, a adăugat.