Marilu Dobrescu a publicat o întregistrare halucinantă cu fostul iubit, în care acesta a recunoscut că a bătut-o! „Eram pe jos, în poziția embrion” (VIDEO)

Publicat: 03 06. 2025, 15:06
Sursa foto: Youtube / @Marilu

Marilu Dobrescu a publicat zilele trecute un clip pe Youtube în care a povestit cum a fost abuzată fizic de către fostul ei iubit, Iustin Petrescu. Acum, pentru a arăta că nu minte, a publicat o înregistrare audio, pe TikTok, în care fostul ei iubit a recunoscut că a bătut-o.

„M-ai bătut! /  Da!”

Redăm, mai jos, dialogul celor doi în care Marilu îi reproșa fostului iubit că a fost violent cu ea:

Marilu Dobrescu: M-ai bătut!

Iustin Petrescu: Da!

Marilu Dobrescu: (…) Voiai să mă bați, efectiv, cu pantoful și a trebuit să spun: „Hai, bate-mă” și abia atunci te-ai oprit! Ai uitat, nu-i așa? Pentru că ai atâtea…

Iustin Petrescu: Când, frate, când? De ce inventezi?

Marilu Dobrescu: Inventez?

Iustin Petrescu: Când, te rog frumos, spune-mi când!

Marilu Dobrescu: Asta nu ai pe cameră, Iustin, pentru că ghici ce c&$@ astea le băgai sub preș și te mințeai singur că nu le aveai. De câte ori ai început să fii violent, random și spuneai: „Nu mai fac niciodată, ăsta nu sunt eu”?

Iustin Petrescu: Am mai făcut vreodată?

Marilu Dobrescu: De câte ori m-ai luat de încheietură și m-ai strâns?

Iustin Petrescu: Niciodată nu ți-am mai făcut în @$%%, pentru că mi-am învățat lecțiile și am zis: „Eu trebuie să fac ceva ca să fie totul mai mișto. Eu n-am cum să răspund violenței ei și verbale în $%%%”.

Marilu Dobrescu: Adică tu când m-ai bătut a fost răspuns la violenta mea?

Iustin Petrescu: Verbală. Am învățat din greșelile mele. Nu ești pe online. În primul an a fost super mare haos. Marilu, stai jos și vorbește cu mine, nu mai vorbi cu pereții! Primul an a fost oribil, recunosc. Am fost o persoană oribilă, recunosc. Dar am și lucrat la mine ca să fiu cea mai bună versiune a mea. Și ți-am și demonstrat prin toate chestiile pe care le făceam pentru tine. Nu neg lucrurile astea, de ce le-aș ascunde? Mi le asum, mi le-am asumat și atunci.

Marilu Dobrescu: Tu spui că toate reacțiile tale violente și au fost ca o răspuns la ce făceam eu?

Iustin Petrescu: Nu toate. 10%. Restul am fost eu care nu putea să își mențină controlul în niște situații mult prea neortodoxe, să zic. Dar, după chestia asta, am trecut peste.

Marilu Dobrescu: Da? În Norvegia voiai să mă lovești cu pantoful!

Iustin Petrescu: Nu voiam să te lovesc cu niciun pantof! Când?

Marilu Dobrescu: Eram pe jos, în poziția embrion și tu veneai spre mine! Ai uitat când vedeai așa spre mine și făceai așa (…)

Iustin Petrescu: Care casă? Vreau să-mi aduc aminte, nu vreau să te manipulez sau ceva!

Marilu Dobrescu: În dimineața aia, după mi-ai adus cafea. Eram în casa unde eram noi singuri, cu geamuri imense. Și am avut noi o ceartă foarte nasoală și m-am pus pe jos, pentru că ai început să urli spre mine și după aia voiai să mă lovești cu pantoful. Adică inclusiv luna trecută au fost chestiile astea de violență pe care tu le uiți. Am poze cu fiecare moment violent și dacă vrei să joci cartea cu online-ul, Iustin, în care să povestești tu din perspectiva ta, crede-mă că și eu o să povestesc perspectiva mea.

Iustin Petrescu: Tu mă ameninți acum!

Marilu Dobrescu: Nu.

Iustin Petrescu: Care este planul tău? Care este planul tău pe toată chestia asta?

Marilu Dobrescu: Planul meu e următorul. Din casa aia te-ai lins pe bot.

@mariludobrescuTe cred. Va cred. Bat obrazul public tuturor celor care nu o fac. Aveti curaj. Iesiti. VORBITI. Astazi la 18:00 in fata Guvernului e protest pt siguranta femeilor. Va anunt daca individul are decenta macar sa imi trimita albumul furat cu poze in ipostaze intime.

♬ original sound – Marilu Dobrescu

„Genul ăsta de oameni nu se schimbă”

Marilu Dobrescu a adus în discuție, după ce a prezentat înregistrarea, că multe femei i-au povestit prin ce experiențe traumatizante au trecut.

„Eu am avut norocul să am prieteni care să aibă o astfel de registrare, pentru că știam cu cine avem de-a face. Alte victime ale abuzului nu au așa ceva. Rușine tuturor oamenilor care au nevoie de sânge ale victimei pentru a le crede. Astăzi, 3 iunie, în fața Guvernului, la ora 18, este protestul pentru siguranța femeilor. Vă cred și vă cred pe toate cele care ați venit către mine în toată perioada asta de câteva zile de când am avut curajul să ies în față și să expun. Genul ăsta de oameni nu se schimbă. De câteva zile deja am văzut foarte multe femei care ies în față și povestesc experiențele. Lucrurile astea se întâmplă, sunt reale, de foarte multe ori sunt la ordinea zilei, iar în primul rând victimele au nevoie să fie crezute”, a declarat Marilu Dobrescu, potrivit Cancan.

„Această înregistrare de ore în șir nu mă include doar pe mine”

Marilu a menționat că înregistrarea este mai lungă, însă nu o poate publica integral pentru că nu conține informații numai despre situația lor, ci și detalii despre mama ei, prieteni, afacerile acestora, afacerile ei, dar și alte lucruri confidențiale.

„Misoginismul ăsta internalizat creează frică. Să pună sub semnul întrebării cineva care iese în față și are curajul să vorbească. „De ce ai stat atât? De ce n-ai plecat mai repede?” Oamenii ăștia e clar că n-au nicio idee ce înseamnă să-ți fie mintea lucrată astfel încât tu să crezi că asta meriți, că așa e bine, că el de fapt e salvatorul tău. Oameni pentru care mă bucur că n-au trecut niciodată prin genul ăsta de abuz psihologic, astfel încât să înțeleagă de ce poți să trăiești așa ceva și să crezi că atât meriți, că asta e dragostea vieții tale. Individul care vă lucrează în continuare și încearcă să spună că de ce nu pun eu înregistrarea asta de ore în șir, așa ca să fim corecți și să nu știu ce.

Ei bine, această înregistrare de ore în șir nu mă include doar pe mine, include informații personale despre mama mea, prietenii mei, afacerile lor, afacerile mele, lucruri confidențiale legate de firme, companii și așa mai departe. În continuare încearcă să manipuleze, dar, mă rog, oricum nu îi iese. Când el știe exact motivele pentru care nu pot să o dau pe toată, pentru că, din nou, nu ne privește doar pe noi sau doar pe mine tot ce se află în această înregistrare, dar nici nu cred că, după această ultimă parte de pe această înregistrare, nici nu cred că mai trebuie să dovedești ceva. Și cu siguranță că a uitat complet faptul că a recunoscut în acea seară tot, după cum ați auzit. Îmi doresc să-i transmit că îmi vreau înapoi albumul cu poze. Ai adresa, ai tot. Îmi vreau înapoi albumul cu pozele mele intime, Polaroid. Albumul pe care l-ai furat din casa mea cu toate pozele mele, în ipostaze, în nud și așa mai departe, în timpul procedurilor de FIV. Și locul ăsta nu aș mai avea tupeu în viața mea să-mi arăt fața pe internet, să dau share cu statistici de câte persoane sunt abuzate în România și așa mai departe, susținând că tu ești unul dintre ei. Îți recomand din tot sufletul să mergi la terapie, să încetezi din a prosti fete tinere și de a le spăla pe creier. Și cu asta am zis, cred că tot”, a mai spus vloggerița.