Mirela Oprișor, despre rolul care i-a adus totul: „Mi-a schimbat viața din toate punctele de vedere”

Publicat: 01 05. 2025, 19:34
Sursa Foto: Facebook/ Mirela Oprisor

Mirela Oprișor și Mimi Brănescu formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din lumea artistică românească. Împreună atât în viața personală, cât și pe plan profesional, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și colaborează cu succes în cadrul serialului de mare audiență „Las Fierbinți”.  Mirela dă viață personajului Aspirina, în timp ce Mimi este scenaristul principal al producției.

Recent, într-un interviu, actrița a vorbit despre modul în care serialul i-a schimbat viața și despre cât de mult înseamnă colaborarea cu soțul ei. Vedeta a mărturisit că „Las Fierbinți” i-a adus nu doar popularitate, ci și o mai mare încredere în propriul talent.

Mirela Oprișor dezvăluie cum i-a schimbat „Las Fierbinți” viața

Pentru Mirela Oprișor, serialul „Las Fierbinți” nu este doar un proiect de televiziune de succes, ci o experiență care i-a definit profund traseul profesional și personal. Cunoscuta actriță, care interpretează rolul memorabil al Aspirinei, a vorbit cu sinceritate despre cum acest serial a devenit o piatră de temelie în viața sa.

„Mi-a schimbat viața din toate punctele de vedere. Ce să zic? Ca actriță, material, spiritual, ce vrei tu. Mi-a schimbat viața și… Nici nu știu cum ar fi fost fără. Bine, aș fi făcut și alte lucruri. Cu siguranță aș fi făcut, că… oamenii care fac ceva sigur ar fi făcut și altceva. Dar nu știu dacă la nivelul ăsta. Părerea mea că este un fenomen, pentru că este scris, nu e tradus, nu e o idee luată de afară, este tipic românesc. Este cu noi, românii. Un serial cu români, despre români, cu problemele românilor, și așa mai departe. Ca să ne înțelegem, nu poți să faci nimic, nici în teatru, nici în serial, nici în film, dacă nu ai un text. Nu vreau acum să-i ridic o statuie lui bărbată-miu, dar asta e realitatea. Dacă nu ai un text, nu faci nimic. N-ai pe ce să faci”, a transmis Mirela Oprișor, notează viva.ro.

Mirela Oprișor trăiește de 22 de ani o relație discretă, dar solidă cu actorul și scenaristul Mimi Brănescu, autorul textelor din „Las Fierbinți”. Cei doi s-au cunoscut pe băncile facultății și au împreună o fiică, Ana. Deși au trecut prin provocări, au reușit să rămână uniți, construind împreună o viață bazată pe respect, rigoare și multă afecțiune.

Ce spune Mirela Oprișor despre Mimi Brănescu

Mirela Oprișor trăiește de 22 de ani o relație discretă, dar solidă cu actorul și scenaristul Mimi Brănescu, autorul textelor din „Las Fierbinți”. Cei doi s-au cunoscut pe băncile facultății și au împreună o fiică, Ana. Deși au trecut prin provocări, au reușit să rămână uniți, construind împreună o viață bazată pe respect, rigoare și multă afecțiune.

„E un profesionist. Și, când ești profesionist, ești dur cu tine, ești serios. E un om care are grijă și de sănătatea lui, psihică, fizică, pentru că acest proces de a scrie te stoarce enorm. E foarte greu”, a spus actrița despre soțul ei, subliniind volumul uriaș de muncă și implicarea profundă din spatele fiecărui episod.