Nicoleta Nucă, criză de nervi într-un mall. Ce a scos-o din pepeni pe cântăreață
Nicoleta Nucă s-a revoltat în urma unei întâmplări la care a fost martoră, în incinta unui magazin din mall. Vedeta se afla acolo cu iubitul pentru a cumpăra lucruri necesare plecării în vacanță și când colo, ce să vezi, gestul a două tinere a reușit să o scoată din sărite.
Nicoleta Nucă este cunoscută pentru piese precum „Nu sunt” sau „Castele de nisip”, iar ascensiunea ei în muzică a venit odată cu participarea la X Factor și lansarea primelor melodii.
Cuprins:
- Ce gest a enervat-o la culme pe Nicoleta Nucă?
- Ce răspuns a primit de la cele două tinere?
Ce gest a enervat-o la culme pe Nicoleta Nucă?
Artista a făcut publică experiența pe care a avut-o pe contul de Instagram. Obișnuiește să își țină fanii la curent cu ceea ce se petrece în viața ei și așa a procedat și de această dată. Potrivit declarațiilor ei, în timp ce se îndrepta la cabina de probă, două tinere adolescente au fost prinse furând haine. Gestul a enervat-o la culme pe femeie, mai ales că agentul de pază al magazinului nu le-a făcut nimic celor două fete.
„Tocmai am asistat la încă un exemplu de legislație prost făcută în România (…) Eram la mall, într-un magazin să luăm ultimele chestii pentru plecarea în vacanță și când ne-am dus la cabina de probă, erau doi ofițeri de poliție și două adolescente relaxate și zâmbitoare pe la 14-15 ani, zic eu, pe care un angajat al magazinului le-a prins furând haine”, a povestit Nicoleta Nucă, pe Instagram.
Ce răspuns a primit de la cele două tinere?
Mai mult decât atât, pe lângă gestul lipsit de educație la care au recurs cele două adolescente, acestea nu s-au abținut și, colac peste pupăză, le-au râs în față ei și iubitului ei, văzându-i „consternați” de incident.
„Cum credeți că a acționat poliția română? Le-a lăsat să plece, deși înțelesesem de la un angajat al magazinului că au fost găsite la ele lucruri furate și din alte magazine, poliția le-a lăsat pur și simplu să plece (…) Culmea obrăzniciei: Când au trecut pe lângă noi și ne-au văzut fețele consternate, au râs ambele obraznic și au zis `Ce, credeați că o să ne facă ceva?` ”, a mai spus ea.