Reacția Cristinei Ich după audierea lui Alex Pițurcă
Victor Piţurcă a fost adus marţi dimineaţă la DNA, unde a fost audiat alături de fiul său Alexandru Piţurcă, în dosarul care vizează o serie de achiziţii realizate în timpul pandemiei. Firma implicată în dosar, care a livrat măștile, este a fiului antrenorului. Ulterior, fostul selecționer a fost eliberat.
Cristina Ich a spus că îi este alături fostului iubit Alexandru Pițurcă, cu care are un copil de trei ani, Noah.
Christina Ich, primele declarații după audierea lui Alex Pițurcă
Fosta iubită, Cristina Ich, cu care Alexandru are un copil, se întorcea din vacanță din Italia când a aflat despre faptul că tatăl copilului ei este acuzat de fapte grave de către procurorii DNA.
Cristina Ich a declarat că nu era la curent cu afacerile pe care le avea Alex Pițurcă. „Nu am nimic de comentat despre lucruri de genul ăsta (afacerile fostului său partener de viață, Alex Pițurcă, n. red.). Sunt cu copilul la munte. Mă întorc în țară și nu știu nimic. Nu sunt în măsură să comentez”, a declarat Cristina Ich, care a explicat că aceste probleme nu îi vor afecta relația cu el. „Eu sunt alături de Alex, îl iubesc și… nu există! Îi sunt alături orice ar fi, indiferent ce ar păți”, a mai zis ea.
Chiar dacă cei doi nu mai formează un cuplu, influencerul recunoaște că a rămas într-o relație foarte bună cu fostul ei iubit, cu care are un băiețel în vârstă de 3 ani. „Când ai un copil cu cineva nu poți să fii certat. Rămâi în relații bune. Eu cu Alex nu suntem certați și nu ne vom certa niciodată”, a mai spus Cristina Ich, potrivit Adevărul.
Cristina Ich și Alex Pițurcă sunt implicați împreună în creșterea băiețelului
Cristina Ich a dezvăluit că ea și Alex Pițurcă sunt implicați împreună în creșterea băiețelului lor. „Noah nu este doar extrem de iubit, a fost și este un copil dorit cu fiecare celulă, atât a mea, cât și a tatălui lui. Alex este un părinte dedicat, asumat și implicat în viața lui Noah și nimic nu o să schimbe asta. Relația noastră de cuplu, perfect de imperfectă, a ajuns la final. Relația noastră în calitate de părinți este în continuă creștere, transformare și dezvoltare. Sentimentele s-au așezat, respectul s-a sedimentat și iubirea a luat altă formă – ne suntem și ne vom rămâne prieteni, sprijin și implicați în creșterea și educarea unui copil perfect”, a povestit vedeta pe Instagram.
Cristina Ich și Alex Pițurcă au avut o relație de mai bine de trei ani. La sfârșitul lunii octombrie 2022, Noah, băiețelul lor, a împlinit 3 ani.