„Rebelde” se întoarce pe micile ecrane. Netflix pregătește o bombă de proporții!
Vești bune pentru fanii „Rebelde”: Netflix lansează remake-ul celebrului serial, ce a făcut ravagii în anii 2000. Actorii vor reinventa povestea personajelor îndrăgite și o s-o adapteze timpurilor noastre.
Când va avea loc premiera serialului
Netflix a lansat trailerul și a anunțat că premiera noului serial va avea loc în 5 ianuarie. Din distribuția acestuia fac parte: MJ (Andrea Chaparro), Andi (Lizeth Selene), Luka (Franco Masini), Esteban (Sergio Mayer Mori), Dixon (Jeronimo Cantillo), Jana (Azul Guaita), Sebastian (Alejandro Puente) și Emilia (Giovanna Grigio).
Citește și O actriță din România, inclusă în clasamentul New York Times. În ce film a jucat vedeta
Spre dezamăgirea fanilor, actorii din serialul original nu vor apărea în aceasta versiune. Producția marca Netflix va povesti despre viața tinerilor cu origini diferite.
Tinerii se revoltă
Toate drumurile tinerilor din remake-ul Netflix se vor intersecta în liceul Elite Way School, unde vor concura în bătălia trupelor ca grup muzical. Niciodată un boboc nu a câștigat premiul pentru cea mai bună trupă, dar totul se va schimba de acum înainte. Între timp, organizația secretă cunoscută sub numele de La Logia, își face apariția pentru a chinui viața tinerilor care merg împotriva regimului stabilit, scrie TVmania.
Citește și Unde a lucrat Iulia Vântur înainte să fie celebră. Cum a făcut primii bani și ce meserie avea
„O altă generație vine la Elite Way School pentru a-și îndeplini visurile muzicale, dar mai întâi tinerii vor trebui să înfrunte un inamic cunoscut: La Logia, o societate secretă”, se arată în descrierea serialului.
Citește și: Pro TV, lovitură pentru Antena 1! Le-au „furat” o vedetă care realiza, zilnic, un show de mare audienţă!