Ryan Gosling, „dezamăgit” că Greta Gerwig și Margot Robbie n-au fost nominalizate la Oscar pentru cea mai bună regie și cea mai bună actriță în rol principal cu Barbie

Publicat: 24 01. 2024, 09:25
Actualizat: 24 01. 2024, 09:26
Ryan Gosling, „dezamăgit” că Greta Gerwig și Margot Robbie n-au fost nominalizate la Oscar pentru cea mai bună regie și cea mai bună actriță în rol principal cu Barbie, sursă foto: captură YT

Gosling a spus „nu există film Barbie fără Greta Gerwig și Margot Robbie”. Actorul Ryan Gosling s-a declarat „dezamăgit” de faptul că Greta Gerwig și Margot Robbie, de la Barbie, au fost respinse în marile categorii de nominalizări la Oscar.

Gerwig și Robbie au fost totuși nominalizate la Oscar la alte categorii

Gosling a spus că e „onorat” să fie nominalizat pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru „rolul unei păpuși de plastic pe nume Ken”.
„Dar nu există Ken fără Barbie și nu există film cu Barbie fără Greta Gerwig și Margot Robbie.”

Mulți se așteptau ca Gerwig și Robbie să fie nominalizați la categoriile cel mai bun regizor și, respectiv, cea mai bună actriță.

Dar au existat nominalizări și pentru cele două doar că în altă parte: Robbie a fost recunoscută drept producătoare, în timp ce Gerwig a fost nominalizată alături de soțul ei Noah Baumbach pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Barbie este filmul cu cele mai mari încasări din 2023, încasând 1,44 miliarde de dolari în întreaga lume. În total, filmul Barbie a primit opt nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun film.

Filmul Barbie a dus literalmente la o penurie de vopsea

Se pare că procesul de construcție a lumii de vis a păpușii Barbie a avut un efect destul de important asupra lumii reale.
Designerul de producție al filmului, Sarah Greenwood, a dezvăluit că pentru designul și construcția Barbie Land – cu numeroasele sale case de vis, stâlpi de iluminat, drumuri și garduri de culoare roz.

S-a folosit atât de multă culoare roz caracteristică personajului Barbie încât a terminat rezervele de vopsea roz ale unei întregi companii și a dus la o penurie de vopsea.

Nuanța specifică este o nuanță de roz fluorescent de la firma Rosco, care este prezentă în casele din Barbie Land, inclusiv în propria casă de vis a lui Barbie (Margot Robbie).