Stațiunea de pe litoralul românesc care a fascinat-o pe Simona Pătruleasa: „Am fost surprinsă”
Simona Pătruleasa este una dintre vedetele de la noi care a decis să își petreacă vacanța în țară. Simona Pătruleasa a rămas plăcut surprinsă de condițiile de care a avut parte în stațiunea Olimp, pe care a comparat-o cu alte locuri exotice din Turcia.
Simona Pătruleasa, despre vacanța din România
Potrivit vedetei TV, experiența pe care a trăit-o în stațiunea Olimp a impresionat-o. Simona Pătruleasa nu a mai vizitat locurile cu pricina de aproximativ 20 de ani de zile, însă acum compară stațiunea cu plajele din Turcia.
Stațiunea Olimp, comparată cu plajele din Turcia
„Tocmai m-am întors de la mare. Am fost plecați o săptămână. Am fost surprinsă de ceea ce am găsit. Am fost în Olimp și am găsit o zonă extraordinară. Chiar am fost impresionată. Mi-a plăcut foarte mult și cred că ne mai ducem tot acolo.
Am găsit o plajă senzațională, condiții extraordinare. Aveam senzația că suntem în altă parte, în Turcia, nu în România. Nu-mi venea să cred. A fost fabulos. Ca să vezi că sunt cumva, nu știu, idei preconcepute, pentru că trebuie să mergi și să vezi până la urmă.
Am fost, spre exemplu, într-un restaurant în care nu am mai fost de 20 de ani. Era renovat complet, se mânca senzațional. Am retrăit niște momente. Chiar am fost impresionată.
Eu am mai fost la noi pe litoral acum câțiva ani și nu intenționam să revin, dar pentru că nu prea am vrut să zburăm, nu am vrut să avem experiența unor zboruri anulate sau întârziate, cum văd că sunt probleme, am decis să mergem aici la mare și bine am făcut”, a dezvăluit Simona Pătruleasa, pentru EGO.ro.
Nu toate vedetele au fost însă impresionate de condițiile din țară. Prezentatorul TV, Dan Negru, a transmis pe contul său personal de Facebook un mesaj prin care își exprimă furia vizavi de condițiile din gara Eforie Nord, acesta viralizându-se rapid în spațiul media.
În plin sezon estival și cu România sub cod roșu de canciulă, Dan Negru nu a trecut cu vederea peste serviciile puse la dispoziție de CFR Călători pentru turiștii aflați pe litoral. În ciuda temperaturilor ridicate, călătorii sunt nevoiți să aștepte trenurile pe peron, în soare, trenuri care, de cele mai multe ori, ajung în gări cu întârzieri foarte mari.