Tudor Chirilă, dezvăluiri cutremurătoare despre tatăl artistului: „Chiar el spunea că a primit o voce nouă după operație”

Publicat: 14 10. 2022, 19:40
Foto: captura video.

Tudor Chirilă este unul dintre cei mai renumiți actori români. Vedeta se bucură de aprecierea și atenția publicului. Artistul se implică în mai multe proiecte și este urmărit de mii de fani.

Tudor Chirilă, moment emoționant din trecut

Artistul a dezvăluit, recent, care a fost cea mai importantă și memorabilă voce din viața lui. Solistul trupei Vama a adus în discuție un moment emoționant legat de tatăl său. Fanii nu au putut să-și potolească emoțiile și au plâns când l-au auzit.

„Atunci când mă gândesc la o voce, prima care îmi vine în minte e vocea tatălui meu. Avea pastilele de duminică referitoare la fotbal. (…) Vocea lui era foarte impunătoare și interesant este că tata a obținut-o în urma unei operații de polipi pe coarda vocală, pentru că înainte era foarte gâjâită.

După ce s-a operat, vocea lui a primit claritate. Chiar el spunea că a primit o voce nouă după operație. Vocea aia a devenit una recognoscibilă. Cred că m-a atins și pe mine, m-a influențat’, a spus Tudor Chirilă, citat de viva.

După perioada grea din anul 2015, se pare că probleme de sănătate au reapărut în viața lui Tudor Chirilă, în această vară.

Artistul și-a anulat toate concertele după ce a descoperit că are un edem pe corzile vocale. În cele din urmă, a fost operat în Germania.

Tudor Chirilă s-a operat la corzile vocale

Tudor Chirilă a dezvăluit, pe contul său de Facebook, că a avut probleme medicale serioase și că a fost nevoit să se opereze, pentru a-și salva vocea.

„A fost o vară foarte grea pentru mine. După turneul cu #visulamerican am fost diagnosticat cu un edem pe una din corzile vocale. Asta m-a făcut să anulez aproape toate concertele antamate în vara care tocmai a trecut. Am sperat că edemul va ceda la tratament, dar țeapă.

Am ajuns într-un final la Hamburg la început de septembrie unde m-am operat și am început reeducarea vocală post operatorie. A fost greu de hotărât mai ales că tot vara asta a murit și doamna Duțescu, terapeutul vocal cu care am lucrat o viață de om.

Așa că m-am trezit singur cu toate deciziile pe cap și cu niște filmări pe care trebuia să le termin. Apoi, cum spuneam, Hamburg”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de Facebook.