Agendă plină pentru Nicușor Dan. Președintele României a fost întâmpinat de Maia Sandu la Chișinău. UPDATE
UPDATE: Președintele României, Nicușor Dan, a ajuns la Chișinău, în cadrul primei vizite oficiale pe care o întreprinde, de la preluarea mandatului. Șeful statului a fost întâmpinat de Maia Sandu, în fața Președinției Republicii Moldova. Cei au trecut în revistă Garda de Onoare, după care au avut o întrevedere oficială unde au abordat teme de interes.
La finalul discuțiilor, cei doi președinți, Nicușor Dan și Maia Sandu urmează să susțină o conferință de presă. Evenimetul este programat pentru ora 15.10.
Știrea inițială:
Agenda președintelui Nicușor Dan prevede mai multe evenimente oficiale pentru ziua de marți, 10 iunie. Șeful statului are programată o întrevedere cu regele Spaniei, Felipe al VI-lea, o vizită la poligonul militar Cincu, dar și o călătorie la Chișinău.
Administrația Prezidențială a anunțat că Nicuşor Dan primeşte prima vizită oficială a unui înalt demnitar de stat. Președintele se întâlnește cu regele Spaniei, Felipe al VI-lea, pe care îl va conduce la poligonul militar de la Cincu, în judeţul Braşov.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, marţi, la ora 10.20, preşedintele Nicuşor Dan face o vizită oficială la Centrul de Instruire Întrunită „Getica”, de la Cincu, judeţul Braşov, împreună cu Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei. Felipe al VI-alea are programată, la Cincu, o întâlnire cu cei 200 de militari spanioli detașați pentru misiuni în cadrul programelor NATO. Acesta a ajuns încă de luni seară în România, avionul său aterizând la Sibiu.
Ulterior, de la Cincu, șeful statului va pleca în prima sa vizită oficială externă, în Republica Moldova. La Chișinău, președintele Dan va fi primit de Maia Sandu și are programate alte întâlniri cu oficiali ai statului moldovean.
Astfel, potrivit agendei prezidențiale, şeful statului va fi primit, la ora 13.40, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la sediul Preşedinţiei Republicii Moldova. Cei doi vor avea convorbiri tête-à-tête şi oficiale. În jurul orei 15.10, cei doi şefi de stat vor susţine o conferinţă de presă comună.
Agenda prezidențială prevede și o întâlnire cu olimpicii
La Chișinău, președintele Nicuşor Dan va avea o întâlnire cu elevii olimpici din Republica Moldova. Iar la ora 16:50, programul oficial prevede depunerea unei coroane de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare si Sfânt.
Conform agendei, la ora 18.00 este prevăzută o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, şi cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, la Reşedinţa de Stat.
Nicușor Dan va participa la un dineu oficial oferit de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la ora 18.30, iar de la ora 20.00, cei doi şefi de stat vor participa la evenimentul „Viitorul european comun al României si Republicii Moldova”, la Sala cu Orgă din Chişinău.
Preşedintele proeuropean al Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primul lider străin care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale. Ea și-a exprimat bucuria că România şi Moldova merg „împreună cu încredere pe drumul european”. În contextul vizitei de la Chișinău, preşedinţia Republicii Moldova a transmis că vizita preşedintelui României „reconfirmă caracterul profund şi special al relaţiilor bilaterale şi reflectă angajamentul comun pentru consolidarea şi extinderea cooperării”