Ce variante de guvern sunt acum pe masa partidelor. Planul luat în calcul de PSD
Blocaj total după consultările de la Cotroceni. Acestea s-au încheiat fără un acord între partidele politice, după mai bine de șapte ore de negocieri. În locul unor compromisuri, liderii politici și-au întărit pozițiile, iar scenariul unei majorități stabile pare tot mai greu de realizat.
În timp ce PNL și USR resping categoric o colaborare cu PSD, social-democrații transmit că ar putea merge înainte cu un guvern minoritar, susținut în Parlament inclusiv de formațiuni suveraniste.
Blocaj total după consultările de la Cotroceni. De ce au eșuat negocierile
Discuțiile purtate la Palatul Cotroceni nu au adus nicio apropiere între partidele parlamentare. Liberalii au anunțat că nu vor vota un Executiv din care să facă parte PSD și resping inclusiv varianta unui premier tehnocrat dacă social-democrații rămân în ecuația guvernării.
Și USR a transmis un mesaj similar. Totodată, liderii UDMR au precizat că nu vor susține un guvern PSD care ar depinde de voturile AUR sau ale altor formațiuni extremiste.
În acest context, obiectivul președintelui Nicușor Dan de a forma o majoritate pro-occidentală pare tot mai dificil de atins.
Blocaj total după consultările de la Cotroceni. Ce variantă de guvern pregătește PSD
Lia Olguța Vasilescu a lăsat să se înțeleagă că PSD ar fi pregătit să meargă pe varianta unui guvern minoritar, care ar putea trece de Parlament cu ajutorul unor voturi venite din zona formațiunilor suveraniste.
Potrivit calculelor politice, un astfel de Executiv ar avea nevoie de susținerea parlamentarilor din POT, PACE sau SOS România, formațiuni care au avut în repetate rânduri poziții anti-europene.
Scenariul ridică însă mari semne de întrebare, în condițiile în care Nicușor Dan a declarat în repetate rânduri că România trebuie să rămână ferm pe direcția pro-occidentală.
Ce atacuri lansează Sorin Grindeanu la adresa lui Ilie Bolojan
Într-un interviu, Sorin Grindeanu l-a atacat dur pe Ilie Bolojan.
„Ilie Bolojan e un zombie politic şi trebuie să plece”, a spus Grindeanu la Observator.
Liderul PSD îl acuză pe fostul premier că ar pregăti deja o strategie electorală pentru alegerile prezidențiale din 2030 și că încearcă să construiască un pol reformist alături de USR.
Declarațiile vin în condițiile în care Ilie Bolojan a negat în repetate rânduri că ar avea planuri pentru o candidatură prezidențială.
Ce spune specialistul Aurelian Mohan despre varianta unui premier tehnocrat
Specialistul în relații internaționale Aurelian Mohan susține că un premier tehnocrat nu reprezintă o soluție stabilă pentru România.
„Nimeni nu decontează. Practic, un prim-ministru tehnocrat trebuie să înțeleagă audiența că nu înseamnă stabilitate politică.”
Acesta avertizează că un astfel de guvern ar oferi doar timp partidelor politice să evite asumarea responsabilității.
„Practic, ce rost stare să amânăm, inevitabil, cu un prim-ministru tehnocrat, pentru că un guvern tehnocrat nu este o soluție pe terme lung.”
Totuși, Mohan consideră că există și alte variante pentru depășirea blocajului politic.
„Pot să existe și alte soluții, dar aici depinde foarte mult de președintele Nicușor Dan, dacă acesta va găsi o serie de soluții inovative pentru a rezolva criza în care ne aflăm.”
De ce spune expertul că AUR ar putea profita de actuala criză
Aurelian Mohan avertizează că prelungirea blocajului politic ar putea avantaja partidele extremiste, în special George Simion și AUR.
Potrivit specialistului, varianta unui guvern tehnocrat sau a unei instabilități prelungite ar putea amplifica neîncrederea populației în clasa politică tradițională.
„Cred că pe termen lung ar servi partidelor anti-europene și anti-occidentale în speță AUR, pentru că ar genera o și mai mare neîncredere în rândul populației.”
Expertul avertizează și asupra riscurilor pe care le-ar presupune o eventuală guvernare AUR.
„Un AUR competent, un AUR cu oameni competenți ar putea să acapareze aceste instituții în așa fel încât să degradeze valorile, principiile și procedeele democratice.”
Cum vede specialistul poziția lui Nicușor Dan
Analistul consideră că președintele Nicușor Dan se află într-o situație extrem de complicată și că orice decizie luată în această perioadă vine cu costuri politice.
„Este în teoria șahului ce se numește zugzwang. Orice decizie ar lua este o decizie în defavoarea președintului Nicușor Dan.”
Totodată, Aurelian Mohan a spus că avea așteptări mari de la actualul șef al statului.
„Pe total, nu sunt neapărat mulțumit. Aveam așteptări foarte mari de la domnul Nicușor Dan.”