Cătălin Drulă acuză că sondajele sunt măsluite. „Te vom omorî cu sondajele”

Publicat: 20 11. 2025, 11:00

Cătălin Drulă acuză că sondajele nu reflectă adevărata față a cursei pentru Primăria Capitalei. Într-o postare pe Facebook, candidatul USR la Primăria Capitalei spune că cercetările privind intenția de vot a bucureștenilor sunt măsluite.

Acuzațiile lui Cătălin Drulă privind sondajele

“Te vom omorî cu sondajele”. Asta mi-au transmis acum o lună când s-a decis organizarea alegerilor.
Miza e enormă. Să captureze Capitala pentru PNL-PSD. Rețelele de partid mufate la banul public văd o catastrofă dacă pierd Primăria generală.
E strategia pe care i-au aplicat-o de două ori lui Nicușor Dan, și în 2016 cu Predoiu și în 2024 cu Burduja.
E urât că Ciprian Ciucu se folosește de asta. El, care de atâtea ori mi-a spus că PNL tinde să se confunde cu Statul, că se fac jocuri murdare cu dosare penale și că îi e frică. Ciprian, nu așa! Nu așa se duce lupta, cu mijloacele pe care le-ai folosit și în campania lui Ciucă.
Ai demnitatea și bărbăția să vii la o dezbatere! Vino în fața oamenilor și lasă manipulările și aroganța.”, a scris Cătălin Drulă.