Cătălin Drulă îi propune Anei Ciceală un parteneriat la Primăria Capitalei
Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria București, a declarat la RFI că i-ar plăcea să facă un parteneriat cu Ana Ciceală deoarece au priorități comune în programele electorale.
El afirmă că „mie mi-ar plăcea să lucrăm împreună în Primărie și dacă dumneaei își va dori să se ocupe de această zonă, de tineri, de social, ar fi un parteneriat. Restul de discuții sunt din zona privată, (…) mi-ar plăcea să facem un parteneriat și este o mână întinsă”.
Drulă a subliniat că programele sale politice și ale Anei Ciceală sunt compatibile, menționând existența unor priorități comune.
„Din programul Anei Ciceală, foarte multe lucruri se regăsesc în programul nostru. Avem un capitol în programul nostru despre locuirea accesibilă, care pentru mine e foarte important, tinerii trebuie să-și permită un apartament în acest oraș și avem o serie de măsuri foarte concrete, începând de la o reorganizare a Administrației Fondului Imobiliar, care are mii de apartamente în oraș, care în momentul de față sunt date pe criterii netransparente pilelor de partid, multe. E adevărat, sunt și cazuri sociale și acolo unde sunt cazuri sociale, ele rămân, dar vrem să facem o reorganizare și să le punem pe această piață pentru tineri, la niște chirii rezonabile, pe un timp, să spunem, de cinci ani, după care să-i ajutăm prin niște credite cu dobânda subvenționată de Primărie. La fel, în zona de dezvoltare, vreau să finalizăm urgent Planul Urbanistic General, pentru a construi, avem nevoie de fond locativ nou”.
El a adăugat că și în domenii precum mobilitatea alternativă sau extinderea spațiilor verzi există o viziune comună.
„Alte politici, pe zona de transport public alternativ, pe zona verde, toate astea sunt în comun în programul pe care-l are și Ana Ciceală. Mie mi-ar plăcea să lucrăm împreună în Primărie și dacă dumneaei își va dori să se ocupe de această zonă, de tineri, de social, ar fi un parteneriat. Restul de discuții sunt din zona privată”.
Întrebat dacă își dorește ca Ana Ciceală să se retragă din cursa electorală, Drulă a clarificat: „Nu-mi permit să cer nimănui asta, dar mi-ar plăcea să facem un parteneriat și este o mână întinsă”.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
• PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA
• Alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025
• CMF : 51250006
Mai multe informații sunt disponibile la NOTIFICARE PRIVIND TRANSPARENȚA – ANCORE MEDIA S.R.L. https://www.b1tv.ro/360-de-grade/notificare-privind-transparenta-ancore-media-s-r-l-1643840.html