Sorin Grindeanu, despre majorarea salariului minim pe economie: „Nu trebuie să vorbim numai dintr-o perspectivă, cea a patronilor. Oamenii trebuie să aibă salarii decente”

Publicat: 31 10. 2025, 07:29
Sursa foto: Captură video - Partidul Social Democrat / Facebook

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a făcut declarații referitoare la majorarea salariului minim pe economie. Liderul PSD a explicat că ar trebui ca statul să privească și dintr-o altă perspectivă problema, cea a angajaților, nu numai a patronilor.

Sorin Grindeanu: „Oamenii trebuie să fie plătiți pentru munca lor”

Liderul social-democraților a mărturisit, joi, la Reșița, lucruri legate despre creșterea salariului minim pe economie, în România. Acesta a fost întrebat despre avertizările venite din partea mediului de afaceri, cu privire la faptul că, în cazul în care salariul minim va crește, IMM-urile se vor închide. Grindeanu a subliniat faptul că nu este în regulă ca situația să fie privită doar dintr-un singur punct de vedere.

„Noi nu trebuie să excludem și să vorbim doar dintr-o perspectivă, cea a patronilor. Trebuie să vedem și cealaltă perspectivă. Ca oamenii în România să aibă salarii decente, ca oamenii să fie plătiți după munca lor, ca oamenii să fie plătiți conform regulilor Uniunii Europene. Și așa cum bine știți, este o directivă în Uniunea Europeană, care spune lucruri legate de salariul minim”, a declarat Sorin Grindeanu, joi.

Grindeanu: „Aștept ca ministrul Finanțelor să vină cu un raport”

De asemenea, președintele interimar al PSD a explicat că așteaptă să vadă un raport de la Ministerul Finanțelor pentru a înțelege ce impact bugetar ar avea o creștere a salariului minim pe economie.

„Eu aștept (…) ca ministrul Finanțelor să vină cu un raport (…) și trebuie să trimită și comisarul pentru muncă, doamna Roxana Mînzatu, o informare legată despre ce înseamnă să nu mărim salariul minim. Dacă intrăm sau nu în infringement. S-ar putea să intrăm în infringement, că noi ne-am angajat la niște lucruri în Uniunea Europeană. Germania a mărit săptămâna asta salariul minim. Germania care – nu știu dacă e pe creștere economică – eu cred că e pe recesiune de vreo doi ani, trei. Și aștept din partea ministrului Finanțelor să vedem dacă există și care ar fi impactul bugetar la așa ceva. Și după aceea să luăm o decizie. (…) Cred că trebuie să privești lucrurile din toate perspectivele, nu ajunge să privești dintr-un singur unghi și dintr-o singură direcție”, a adăugat liderul PSD.

Conform lui Grindeanu, reprezentanții patronatelor, sindicatelor și Executivului au avut o ședință a Comitetului Tripartit, însă concluzia discuțiilor purtate va veni în luna noiembrie.