Ciucu: „România e aruncată iar în criză bugetară de acest PSD ticăloșit” / Primarul general spune că PNL nu se va mai alia iar cu PSD: „Tot trag de noi. Băi, nu mai trageți de noi! E prea târziu!” (VIDEO)

Publicat: 04 05. 2026, 20:31
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei. Sursa foto: Ciprian Ciucu / Facebook

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei și prim-vicepreședinte al PNL, a declarat că PSD aruncă iar țara în criză bugetară deoarece s-a apucat să dărâme guvernul, deși n-are ce să pună în loc. „Ei nu au niciun fel de soluție. Întrebați-i!”, a insistat Ciucu. El a mai spus că liberalii nu se vor mai alia iar cu social-democrații, indiferent cât de mult insistă aceștia din urmă.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

Ciucu: România este aruncată înapoi, adică într-o criză bugetară, pentru că acest PSD ticăloșit nu are soluții

„Noi considerăm că Ilie Bolojan este cel mai bun să conducă în continuare acest guvern pentru că a trecut țara printr-o perioadă grea. Ce a fost mai greu e în trecut, ca să zic așa. Și i se ia, până la urmă, acest merit, că și-a asumat lucruri grele pentru țară, a fost atacat și făcut în fel și chip de către așa-zișii parteneri de la guvernare, pe fel și fel de site-uri, nu mai zic de opoziție. Și acum, da, lucrurile începeau să ajungă pe linia de plutire, să ne revenim economic, bugetar, în primul rând.

Și ce să vezi? Nu numai că lui Ilie Bolojan, în mod nedrept, nu i se oferă această ocazie, dar mai mult, România este aruncată înapoi, adică într-o criză bugetară, pentru că acest PSD ticăloșit vedem că nu are soluții. Deci nu are soluții!”, a susținut liderul liberal.

Ciucu: Le-am spus PSD-iștilor ”v-ați bătut joc, nu vrem să vă mai vedem!”

Ciprian Ciucu a mai afirmat că PNL nu se va mai alia cu PSD, indiferent cât de mult insistă social-democrații.

„În orice țară normală, în momentul în care dărâmi guvernul, dărâmi ca să pui altceva în loc. Ei nu au niciun fel de soluție. Întrebați-i! Noi am zis: ”să nu vă mai vedem, sunteți niște oameni lipsiți de caracter, nu vă puteți respecta negocierile, ați semnat un protocol de guvernare, v-ați bătut joc, nu vrem să vă mai vedem!”. Le-am zis acest lucru. Ei, în continuare, au mers mai departe. (…)

Tot trag de noi. Băi, nu mai trageți de noi! E prea târziu. (…) Deci ne-au desconsiderat total pe noi, pe Partidul Național Liberal. Deci nu avem ce să mai vorbim în ceea ce privește guvernarea, să mergem mai departe. Nu mai văd cum”, a mai declarat Ciprian Ciucu, pentru B1 TV.