Coaliția a decis când vor avea loc alegerile pentru Primăria Capitalei
Coaliția de guvernare a decis ca alegerile pentru Primăria Capitalei să fie organizate pe 7 decembrie, informează sursele Libertatea. Liderii coaliției sunt acum în ședință.
Ce variante au fost legate de alegerile pentru Primăria Capitalei
Amintim că, dacă până de curând PSD-iștii au susținut varianta organizării alegerilor în 2026, acum au înaintat o nouă dată – 30 noiembrie 2025. Anunțul a fost făcut chiar de Sorin Grindeanu. Numai că atunci e minivacanță și mulți dintre bucureșteni nici nu vor fi în oraș să voteze.
De partea cealaltă, USR a avansat data de 7 decembrie anul acesta, susținut de PNL.
Se pare că la ședința de azi a fost până la urmă aleasă propunerea USR-PNL.
Cum s-a ajuns la această dată privind alegerile pentru Primăria Capitalei
Potrivit informațiilor Libertatea, PSD a cerut o anexă la programul de guvernare prin care să se asigure că PNL și USR nu se vor retrage unul în favoarea altuia, dar solicitarea partidului condus interimar de Sorin Grindeanu a fost respinsă.
Mai mult, s-a agreat că cele patru partide din coaliție nu se vor ataca în campanie, iar șefii se vor asigura de acest lucru.
Urmează ca Guvernul Bolojan să și adopte o Hotărâre de Guvern pentru ca alegerile să fie pe 7 decembrie.