Continuă scandalul în USR. Dacian Cioloș îi dă replica lui Dan Barna și recunoaște declinul formațiunii: „Suntem departe de a fi un partid capabil de a crește electoral, am ajuns pe locul patru în sondaje”

Publicat: 04 02. 2022, 08:50
Actualizat: 04 02. 2022, 09:33
Dacian Cioloș și Dan Barna, octombrie 2021 / Foto: Octav Ganea (Inquam)

Președintele USR, Dacian Cioloș, i-a oferit o replică lui Dan Barna și a recunoscut totodată declinul partidului, despre care spune că este departe de a fi capabil să crească electoral. „Am ajuns pe locul patru în sondaje și perspectiva de a urca mai sus este minimă în condițiile actuale”, recunoaște fostul premier pe un grup intern, într-un moment în care lupta pentru putere amenință să scindeze iremediabil formațiunea parlamentară.

Continuă scandalul în USR. Dacian Cioloș, replică pentru Dan Barna

„Partidul suferă și noi ne certăm între noi. Am propus soluții și am primit o explozie de nervi din partea ta, fără să îi dai 24 de ore documentului propus. Îmi ceri consens și îmi oferi ieșiri la televizor. Îmi e dificil să înțeleg ce propui partidului în afară de a-i exclude pe cei care nu sunt cu tine. (…) Îți mulțumesc că mi-ai oferit câteva luni de liniște, după cum singur recunoști, dar rămân uimit de formulare, pentru că nu înțeleg la ce folosesc aceste luni de liniște și de ce trebuia să mi le oferi. Eu nu căutam liniște, ci colaborare și construcție. (…) Nu îți înțeleg deloc supărarea, după cum nu înțeleg de ce trebuia să îmi oferi răgaz după finalizarea alegerilor interne”, a scris Dacian Cioloș.

Mai mult, el a reclamat că funcția de președinte al USR e mai degrabă una „decorativă”.

„După cum arată statutul partidului astăzi, este imposibil ca președintele să poată contribui la bunul mers al lucrurilor singur. E mai degrabă decorativ, prezidează niște ședințe și dă declarații folosindu-se de titulatura pe care o are. Or, eu am propus un mandat de doi ani concentrat pe reformarea partidului și pe pregătirea lui pentru alegerile din 2024. Din motivul acesta te-aș întreba dacă tu crezi că suntem pregătiți pentru 2024, când vom avea patru rânduri de alegeri cruciale, și dacă tu crezi că așa cum funcționează partidul nostru astăzi avem vreo șansă să oferim altceva cetățenilor astfel încât să avem speranța că putem câștiga alegerile. Răspunsul meu este NU. Suntem departe de a fi un partid capabil de a crește electoral, am ajuns pe locul patru în sondaje și perspectiva de a urca mai sus este minimă în condițiile actuale”, spune Dacian Cioloș.

El susține că nu „nu aruncă nimic în aer”, așa cum îl acuzase Dan Barna.

„Dragă Dane, nu arunc nimic în aer, nu am intrat cu picioarele peste alegeri, nu caut să am control intern și să dau o luptă pentru putere. (…) Te rog să te întrebi de ce pleacă membrii zi de zi din partid, de ce partidul exclude cu ardoare membri, de ce suntem într-un zbucium care nu se mai termină și să îmi spui de ce capacitatea de a avea ficat și de a încasa fără să clipești este cea mai mare calitate a unui politician în România. Cu regret, în acest punct nu suntem pe aceeași lungime de undă. (…) Democrația presupune să recunoști când ești învins și să nu crezi că recunoașterea te face un om special sau că te face mai slab. Să recunoști când ești învins face parte din regulile jocului și nu e un merit personal. Abia când nu recunoști are valoare și arată că nu poți să accepți votul și democrația ca atare”, a mai scris Dacian Cioloș pe același grup intern.