Noi controverse după alegerea conducerii USR: Suspiciuni în cazul a 516 mail-uri care ar fi funcționat cu aceeași parolă

Publicat: 06 09. 2019, 17:59

Noi controverse după alegerea conducerii USR. Un raport intern al partidului scoate la iveală o serie de inadvertențe, una dintre care ar arunca ”o umbră de îndoială cu privire la corectitudinea întregului proces electoral”. Potrivit raportului citat de Știripesurse.ro, filiala din Iași a USR a cerut, pe 2 septembrie schimbarea a 516 mailuri din registrul de votanți, adrese care ar fi funcționat cu aceeași parolă.

„Ștefan Tănasă coordonatorul de urnă mobilă al filialei Iași trimite mail către SG prin care cere modificare în registrul electoral pentru 516 adrese de mail. Filiala județeană a cerut schimbarea a 516 mailuri din registrul de votanți. Acestea înlocuiesc adresele de mail existente anterior în registrul electoral pentru membri. (…) Concluzia generală a fost că această parolă funcţionează pentru toate cele 516 adrese de email”, se arată în raportul citat.

În acest context, Comisia Electorală recomandă, printre altele, ”BN desemnarea unei Comisii și continuarea investigațiilor privind cauzele care au dus la apariția problemelor semnalate în prezentul raport, precum și a lucrurilor rămase neexplicate”, ”un audit la nivelul întregului partid asupra adeziunilor și membrilor și asupra procesului de completare în hubspot de către filiale județene”, ”un audit post-vot al procesului electoral, care să ia în considerare: auditarea modificărilor din Hubspot și din registrul electoral întreprinse de către filialele județene în ultimele 30 de zile; auditarea voturilor exercitate cu urna electronică mobilă, atât din perspectiva securității cât și din cea a modului de implementare și evaluarea riscurilor de securitate și recomandări privind posibilitățile de optimizare a întregului proces”, se mai arată în documentul intern.

Dan Barna a fost ales președinte al Uniunii Salvați România pentru un nou mandat, în urma unui scrutin intern marcat de controverse, care s-a desfășurat online, în perioada 1-5 septembrie, sub umbrela unui soft specializat denumit generic „Zeus”.

Din totalul de 16.751 de membri USR, au votat 9.314, iar Dan Barna a obținut 6.097 din voturi (65.75%). Cosette Chichirau și Alexandru Surcel, contracandidații lui Dan Barna, au obținut 2.907 (31.35%) și respectiv 269 (2.90%) dintre voturilor membrilor USR, se arată într-un comunicat de presă al partidului. Un număr de 41 de voturi au fost declarate nule, în timp ce opt alegători au fost excluși.

Amintim că deși ar fi trebuit să se încheie marți seara, votul pentru alegerea președintelui USR a fost prelungit cu 48 de ore, până joi, la ora 22:00. Prelungirea datei de votare a avut ca principal motiv verificarea situației de la Iași, unde existau suspiciuni că alegerea noului lider de partid ar fi fost influențată în favoarea lui Cosette Chichirău de o „recoltă” suspectă de oameni noi, potrivit mai multor surse B1.RO. (Detalii AICI)

Vișinel Bălan, unul dintre candidații la șefia USR, a contestat, vineri, scrutinul intern, care s-a desfășurat sub o serie de suspiciuni de fraudă. Reclamația a fost depusă pe „Poiana lui Iocan”, un grup de discuții al Uniunii. (Detalii AICI)

B1.RO a prezentat, vineri, câteva dintre semnele de întrebare ridicate în urma evenimentelor din ultimele zile din interiorul USR. (Detalii AICI)