Crin Antonescu: România nu este moşia lui Traian Băsescu

Publicat: 23 06. 2011, 15:51

Într-o conferinţă de presă susţinută joi de preşedintele PNL, Crin Antonescu, politicianul a criticat dur felul în care preşedintele statului, Traian Băsescu, abordează problema reorganizării administrativ-teritoriale a României, menţionând în acelaşi timp  că varianta de 8 judeţe mari plus 2, Harghita şi Covasna care rămân unite propusă reprezentanţilor UDMR, este inacceptabilă.

“Am să fac câteva referiri la situaţia politică la nivel naţional. Cred că declaraţiile făcute de preşedintele României trebuie să ne facă să acţionăm. Eu îi intreb direct pe toţi politicienii responsabili ai României, pe toţi cei care conduc şi fac parte din formaţiuni politice responsabile în România, dacă dânşii cred că acesta este un preşedinte care trebuie lăsat să-şi termine mandatul? Cred că după ziua de ieri oricare dintre cetăţenii României e normal să-şi pună problema dacă omul care ne conduce este în deplinătatea facultăţilor  sale, politice şi mintale”, a declarat Crin Antonescu.

De asemenea, liderul USL s-a arătat nemulţumit de felul în care Traian Băsescu “împarte ţara”, susţinând că România nu este un loc de târguială.

“De când poate preşedintele României să facă din subiectul serios al reorganizării teritoriale, subiectul unui troc, în interirorul unei găşti care-l ţine la putere? De unde şi până unde s-a mai văzut iresponsabilitatea unui şef de stat care vorbeşte despre ţara pe care o conduce ca pe o moşie pe care o împarte cu cineva, un vecin, un asociat, un complice?”

Totodată Crin Antonescu a precizat că preşedintele Traian Băsescu refuză să recunoască ordinea constituţională din Romania şi “orice principiu democratic”.

“Ţara asta nu e moşia lui Traian Băsescu, şi nu este rezervaţia sectei demente şi fanatice în care s-a transformat PDL, este ţara nostră, e ţara pe care o lăsăm copiiilor noştri”, a conchis preşedintele PNL.

Crin Antonescu: Ţara nu este moşia lui Băsescu

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: