Cum va arăta guvernul condus de Nicolae Ciucă. Lista completă a miniștrilor propuși de PSD, PNL și UDMR
PSD, PNL și UDMR și-au definitivat listele de miniștri din următorul Guvern. Cabinetul va fi condus de Nicolae Ciucă, care luni a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru și care va deveni primul premier din sistemul de rotație convenit la nivelul principalelor partide din noua coaliție.
Cum va arăta guvernul format din PSD, PNL și UDMR
Cu o majoritate confortabilă în Parlamentul României, votul de învestitură pare o simplă formalitate pentru premierul desemnat Nicolae Ciucă și cabinetul PSD – PNL – UDMR.
PSD va conduce nouă ministere, PNL va avea opt, iar UDMR le va păstra pe cele trei pe care le-a avut și până acum. Cabinetul condus de Nicolae Ciucă va avea și doi vicepremier, posturi ce vor fi ocupate de partidele care nu dau premierul.
Lista miniștrilor PSD:
- Finanțe – Adrian Câciu
- Apărare Națională – Vasile Dîncu
- Economie – Marius Humelnicu
- Tineret, Familie și Egalitate de Șanse – Gabriela Firea
- Transporturi și Infrastructură – Sorin Grindeanu
- Agricultură – Adrian Chesnoiu
- Sănătate – Alexandru Rafila
- Muncă – Marius Budăi
- Cultură – Lucian Romașcanu
Lista miniștrilor PNL:
- Fonduri Europene – Dan Vîlceanu
- Digitalizare – Florin Roman
- IMM-uri – Daniel Cadariu
- Afaceri Externe – Bogdan Aurescu
- Afaceri Interne – Lucian Bode
- Educație – Sorin Cîmpeanu
- Justiție – Cătălin Predoiu
Lista miniștrilor UDMR:
- Dezvoltare – Cseke Attila
- Mediu – Tanczos Barna
- Sport – Eduard Novak