Dacă se ajunge la CCR, Kovesi va fi schimbată: „Domnul Morar va scrie negru pe alb că şefa DNA este demisă“

Dacă se ajunge la CCR, Kovesi va fi schimbată: „Domnul Morar va scrie negru pe alb că şefa DNA este demisă“

După ce Kovesi a punctat, din nou, odată cu prezentarea raportului de activitate DNA şi este tot mai evident că îl are pe Iohannis de partea sa, PSD pregăteşte încă o cale de atac.

Surse din interiorul partidului, citate de Adevărul, susţin că În cazul în care preşedintele va refuza revocarea actualei şefe a DNA, PSD va contesta decizia preşedintelui la CCR, pe motiv că a generat un conflict juridic de natură constituţională.

Anticipata manevră a PSD se bazează pe o laxitate legislativă, dar şi pe o interpretare surprinzătoare dată de Curtea Constituţională (CCR) pe una dintre legile Justiţiei (mai exact pe Legea 303/2004), privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care detaliază procedura de numire a şefilor DNA, DIICOT şi Parchetul General.

În acest context, potrivit surselor citate, juriştii PSD strâng deja argumente pentru a sesiza CCR, pe motiv că, prin refuzul de a semna demiterea şefei DNA, Iohannis declanşează un conflict juridic de natură constituţională între Preşedinţie şi Guvern. Pe scurt, scopul PSD este să-l oblige pe Iohannis să accepte revocarea Codruţei Kovesi cu mâna CCR, condusă de Valer Dorneanu, fostul parlamentar social-democrat.

Pe ce se bazează PSD? Pe o formulare imprecisă din Legea 303/2004, fundamentul juridic pentru numirea sau revocarea Codruţei Kovesi. În timp ce procedura de numire a şefului DNA este fără echivoc (ministrul Justiţiei propune, CSM avizează, preşedintele acceptă sau refuză), în cazul revocării formularea lasă loc de interpretări. „Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei“, prevede articolul 54 din legea amintită.

Interpretând legea pe principiul simetriei juridice, reiese că dacă la procedura de numire, şeful statului poate să respingă o propunere venită de la ministrul Justiţiei, poate să refuze şi o propunere de revocare.

Motivarea CCR poate sta la baza contestaţiei pe care PSD o va face privind conflictul juridic de natură constituţională între Preşedinţie şi Guvern. „Sigur că juriştii PSD vor decupa interpretarea CCR şi o vor folosi în sesizare, tocmai ca să pună în valoare formularea laxă a articolului privind revocarea. Să mai spunem un lucru: motivarea CCR a fost publicată fix în ziua în care CSM a dat aviz negativ pentru revocarea şefei DNA. Credeţi că e o coincidenţă? Eu nu. Sunt sigură că dacă PSD va face o sesizare pe conflict constituţional, CCR îi va da dreptate, deci Kovesi este ca şi revocată de la CCR. Domnul Morar va scrie negru pe alb că şefa DNA este demisă“, a argumentat avocatulElenina Nicuţ pentru Adevărul.

În cazul în care CCR va da dreptate PSD pe un conflict de natură constituţională, preşedintele Klaus Iohannis ar fi obligat să o revoce pe Kovesi. Sesizarea poate fi făcută de preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, sau de premierul Viorica Dăncilă. „Să ajungem în acea realitate care deocamdată este virtuală“, a spus Liviu Drganea, întrebat dacă se va ajunge la CCR.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`