Dacian Cioloș, numit consilier prezidențial de Nicușor Dan. Ce rol va avea la Cotroceni
Fostul premier Dacian Cioloș revine în prim-planul politicii românești. Cioloș a fost desemnat consilier prezidențial și va prelua funcția începând de pe 6 aprilie. Decizia a fost semnată vineri de Nicușor Dan, potrivit unui anunț oficial transmis de Administrația Prezidențială.
Când își începe Dacian Cioloș mandatul la Cotroceni
Potrivit comunicatului oficial, Cioloș va prelua funcția începând de luni, 6 aprilie.
Numirea marchează o nouă etapă în cariera sa politică, după ce a ocupat anterior mai multe poziții importante atât la nivel național, cât și european.
Ce altă propunere a făcut Nicușor Dan pentru Dacian Cioloș
În paralel cu această numire, Nicușor Dan l-a propus pe Cioloș pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei, potrivit G4Media.
Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei.
Ce experiență are Dacian Cioloș în funcții publice
Dacian Cioloș are experiență în administrația publică și în instituțiile europene. Acesta a ocupat funcția de ministru al Agriculturii în 2007, iar ulterior a fost numit comisar european pentru Agricultură, în 2009.
În 2015, după demisia premierului Victor Ponta, pe fondul tragediei de la Colectiv, Cioloș a fost desemnat prim-ministru al României.
Ce alte funcții a mai ocupat, recent
Nu este pentru prima dată când Cioloș ajunge în echipa prezidențială.
Acesta a mai fost consilier prezidențial și în perioada în care Ilie Bolojan a asigurat interimatul la conducerea statului, după demisia fostului președinte Klaus Iohannis.