Daniel Băluță și-a depus candidatura la Primăria Capitalei
Daniel Băluță, primar al Sectorului 4, și-a depus sâmbătă, 15 noiembrie, oficial candidatura pentru funcția de primar al municipiului București.
„Este un moment important”
Daniel Băluță și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar al municipiului București.
„Este un moment important. Vreau să le mulțumesc cetățenilor care au semnat pentru candidatura mea, dar și celor care nu au semnat. De asemenea, le mulțumesc tuturor colegilor mei și voluntarilor care m-au susținut. Sunt încrezător că la aceste alegeri oamenii vor vota rezultate”, a transmis el.
„Oamenii vor aprecia care a fost impactul politicului în ultimii 35 de ani în acest oraș și ceea ce înseamnă rezultatele. (…)Investițiile pe care le-am făcut în infrastructură, în spitale, școlile, liceele , grădinițele…toate aceste sunt realități”, a adăugat.
„Nu sunt doar cuvinte. (…)Rezultatele sunt cele care contează. (…)Eu candidez pentru oameni, candidez pentru două obiective majore: scăderea costului vieții de zi cu zi și creșterea calității vieții bucureștenilor”, a mai spus Băluță.
Cine și-a depus candidatura până acum
În momentul de față, doar șase candidați și-au depus dosarele de candidatură pentru Primăria Capitalei, conform Adevărul.
Aceștia sunt:
- Daniel Băluță, candidatul PSD
- Anca Alexandrescu candidează din partea AUR
- George Burcea, actor, candidează din partea Partidului Oamenilor Tineri (POT)
- Ciprian Ciucu, actual primar al Sectorului 6, reprezintă PNL
- Cătălin Drulă, liderul USR, își depune și el candidatura
- Vlad Alexandru Zidaru, cunoscut ca influencer sub pseudonimul Makaveli, candidează independent
Bolojan, despre funcția de primar general al Capitalei
Recent, premierul Ilie Bolojan a declarat că după poziția de prim-ministru, a doua cea mai dificilă este cea de primar general al Capitalei.
„Să știți că, după poziția de premier, cred că cea mai dificilă poziție în administrația din România este cea de primar general al Capitalei, pentru că ai niște probleme foarte dificil de rezolvat. Bucureștiul are probleme financiare foarte mari, în sensul că o bună parte din veniturile Primăriei Generale sunt consumate pe subvențiile de la termoficare, unde au mari restanțe către furnizorii de energie și de la transportul în comun”, a declarat premierul, la Euronews.
„Să fii primarul general al Capitalei ai probleme insurmontabile, gândiți-vă, de trafic, pentru că e nevoie de o planificare de a face pasaje, de a descongestiona principalele artere, ceea ce nu se poate face ușor într-o situație ca Bucureștiul, ai problema colaborării cu celelalte administrații”, a mai spus Ilie Bolojan.