Defender Europe 23: România, gazdă pentru antrenamente militare ale SUA cu parteneri NATO. Mai mulți militari americani pentru securitatea națională

Publicat: 13 09. 2022, 12:45
Defender Europe 23 foto: facebook gral. Daniel Petrescu

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a deschis lucrările conferinței principale a exercițiului European Defender 23, eveniment major de instruire condus de Comandamentul Forțelor Terestre Americane în Europa și Africa (USAREUR-AF), care a avut loc luni, 12 septembrie, în București, conform unui comunicat MApN.

Programul anual american de instruire multinațională Defender Europe, urmărește creșterea capacității de reacție și a interoperabilității forțelor americane, aliate și partenere.

La activitate au fost prezenți, alături de co-organizatorii români și americani, militari din peste 20 de alte state aliate și partenere.

Se strâng legăturile aliaților le cu partenerii NATO

„„Defender 23” va aduce militarilor români o noutate în planul instruirii: pe anumite secvențe ale programului de exerciții, pregătirea și rolul de națiune-gazdă se vor derula alături de trupe americane și aliate care sunt deja dislocate pe teritoriul național.
„Defender 23” va reprezenta, așadar, o excelentă oportunitate de instruire.
Conferința de planificare de la București se adaugă altor două întâlniri de organizare a „Defender 23”, care s-au desfășurat în Tirana, Albania (octombrie 2021) și în Sarajevo, Bosnia și Herțegovina (martie 2022)” a postat ministrul Apărării, gral. Daniel Petrescu, pe pagina sa de facebook.

Trupe americane suplimentare pentru protejarea României

În România, vor fi trimiși suplimentar încă 3.000 militari americani la nivelul unei brigăzi de luptă dislocată prin rotație și 2.000 de membri ai personalului militar, ceea ce va crește prezența militară americană în țara noastră la 7.000 de militari.

Președintele american Joe Biden a anunțat la summitul NATO de la Madrid că SUA își vor intensifica prezența militară în Europa ca răspuns la agresiunea militară a Rusiei în Ucraina.

Statele Unite și-au dublat deja prezența militară în țara noastră încă din luna februarie, de la 1.000 de soldați la aproape 2.000 de militari.