Administrația Prezidențială demontează fake news despre Summitul B9. Ce spune Nicușor Dan despre presupusul refuz diplomatic
Cu doar două zile înaintea Summitului B9 de la București, o informație apărută în spațiul public a stârnit rapid reacții în zona politică și diplomatică. Administrația Prezidențială a intervenit public și a respins categoric afirmațiile potrivit cărora președintele Nicușor Dan ar fi refuzat o întâlnire bilaterală cu un lider european.
Ce informație a provocat reacția Administrației Prezidențiale
Luni, în spațiul public au circulat informații potrivit cărora șeful statului român ar fi respins o solicitare de întâlnire cu președintele Finlandei, Alexander Stubb. Subiectul a generat rapid comentarii, mai ales în contextul pregătirilor pentru Summitul Formatului București 9, unde sunt așteptați lideri politici și militari de prim rang.
Administrația Prezidențială a reacționat printr-un mesaj publicat pe Facebook și a respins ferm informația apărută.
„Această informație este complet falsă și nu are niciun fundament în realitate”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Administrației Prezidențiale.
Totodată, se precizează că „într-un spațiu public dominat de circulația rapidă a informațiilor, rigoarea și verificarea reprezintă obligații esențiale ale oricărui demers jurnalistic sau public”.
„Președintele României își menține angajamentul pentru un dialog deschis și constant cu partenerii europeni și euroatlantici, în spiritul cooperării și al respectului reciproc. Administrația Prezidențială își reafirmă disponibilitatea pentru un dialog deschis, direct și profesionist cu reprezentanții mass-media, în spiritul transparenței și al unei informări corecte a cetățenilor”, mai adaugă administrația.
Cine vine la summitul organizat la Palatul Cotroceni
Miercuri, 13 mai 2026, Nicușor Dan va găzdui la Palatul Cotroceni Summitul B9 reunit cu Țările Nordice, o reuniune concentrată pe securitatea regională.
La reuniunea de la București vor lua parte lideri importanți de la nivel european și euroatlantic, scrie Libertatea.
Oficiali internaționali și parteneri strategici:
- Mark Rutte, secretarul general al NATO
- Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei
- Thomas DiNanno, subsecretar de Stat al SUA pentru controlul armamentelor și securitate internațională
Șefi de Stat:
- Gitanas Nausėda, președintele Lituaniei
- Alar Karis, președintele Estoniei
- Petr Pavel, președintele Cehiei
- Edgars Rinkēvičs, președintele Letoniei
- Peter Pellegrini, președintele Slovaciei
Șefi de Guvern și Înalți Demnitari:
- Mette Frederiksen, prim-ministrul Danemarcei
- Pål Jonson, ministrul apărării din Suedia
- Espen Barth Eide, ministrul afacerilor externe din Norvegia
- Benedikt Árnason, secretar de stat permanent (Cancelaria Prim-ministrului Islandei)
- Nikolay Milkov, ambasador și reprezentant permanent al Bulgariei la NATO
- Kissné Hlatki Katalin, ambasadorul Ungariei în România.