Cum au sărbătorit românii din SUA Ziua României la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago. Eugen Tomac, prezent la eveniment: „Felicit organizatorii pentru această inițiativă inedită”
Eveniment românesc la reședința lui Donald Trump de la Mar-a-Lago. Comunitatea românească din Statele Unite ale Americii a avut parte de o sărbătoare deosebită cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul a fost organizat la reședința președintelui Donald Trump, de la Mar-a-Lago, în cadrul unei ceremonii speciale coordonate de Romanian Republicans GOP Club.
Consilierul prezidențial Eugen Tomac a participat la festivitate și a publicat mai multe informații pe pagina sa de Facebook. El a menționat că Nicușor Dan i-a felicitat, într-un mesaj video, pe românii din SUA.
Ce mesaj a transmis Eugen Tomac, după ce a participat la evenimentul de la Mar-a-Lago
“Acest eveniment, organizat de Romanian Republicans GOP Club prin liderii săi Claudio Pater și George Mioc, oferă o platformă rară pentru românii din SUA de a-și exprima mândria națională departe de casă. Eugen Tomac i-a felicitat pe organizatori pentru inițiativa lor, care întărește legăturile dintre românii din diasporă și țara de origine.
Cine a fost invitatul special al evenimentului
Unul dintre momentele importante ale serii a fost prezența lui Bernd Lembcke, o persoană apropiată familiei Trump și coordonator al domeniului Mar-a-Lago timp de 30 de ani. Acesta a adresat un mesaj călduros comunității românești și a prezentat echipa de români care lucrează zilnic în această reședință, cunoscută adesea drept „Casa Albă de Iarnă”.