Mircea Geoană a declarat, vineri, la o zi după ce a fost exclus din PSD, că Victor Ponta și Titus Corlățean au limitat, în mod deliberat, exercitarea dreptului la vot a românilor din diaspora la alegerile prezidențiale.
„Votul anti-Ponta a fost generat de modul în care s-a organizat votul din diaspora. Asta a declanșat emoția, revolta de pe rețelele de socializare, în primul rând. Sunt convins, și există suficiente informații, cu privire la faptul că a fost un act deliberat de limitare a exercitării dreptului constituțional la vot. Ponta e principalul responsabil, iar Corlățean a fost principalul său complice”, a spus Geoană.
„Fac un apel la Ministerul Afacerilor Externe să facă publice solicitările pe care ambasadele și consulatele le-au adresat pentru organizare unor secții suplimentare de vot”, a completat acesta.
El a precizat că premierul Ponta a fost sfătuit să facă secții suplimentare de echipa de campanie, de consultanții străini, de colegi din partid și din Guvern, dar a decis deliberat să nu fie secții suplimentare.