Eveniment - 25 nov, 14:11
Senatorul PDL Gheorghe Flutur a anunțat, joi, că va candida la un nou mandat la șefia organizației județene PDL Suceava.
Secretarul general al PDL a anunțat că a primit avizu BPN al PDL pentru candidatura sa la funcția de președinte al organizației sucevene, anunță Mediafax.
„Ne pregătim ca de la finele anului să intrăm în campania electorală pentru alegerile europarlamentare.(..) Pornim ofensiva ca judeţul să fie condus în administraţia publică, din nou de dreapta”, a spus Flutur.
Acesta a indicat principalul obiectiv drept municipiul reședință de județ unde candidatul pentru primărie este actualul deputat Ioan Bălan.
De asemenea, Flutur a spus că nu se va feri de bătălia pentru funcția de președinte al CJ Suceava.