Imagini cu dezastrul provocat de inundații într-un oraș ocupat de ruși, după distrugerea barajului Nova Kahovka (VIDEO)

Publicat: 07 06. 2023, 12:18
Actualizat: 07 06. 2023, 12:19
captură video Twitter @Gerashchenko_en

Ucrainenii au postat în mediul online imagini cu inundațiile masive pe care le-a provocat distrugerea barajului Nova Kahovka din Herson, regiune ocupată parțial de forțele ruse.

Partea ucraineană susține că barajul, parte a unui sistem ce alimentează cu apă Peninsula Crimeea și Centrala nucleară Zaporojie, a fost aruncat în aer de forțele ruse, punând în pericol zeci de mii de cetățeni.

Barajul a fost construit în 1956, pe râul Nipru, și are 30 de metri înălțime și sute de metri lățime. El făcea parte din Centrala Hidroelectrică Kahovka.

Inundații masive în orașul Oleșki, după distrugerea barajului Nova Kahovka

Anton Gerashcenko, consilier în Ministerul ucrainean al afacerilor interne, a prezentat imagini cu inundațiile din ceea ce pare a fi Oleșki, oraș aflat sub ocupație rusă de pe malul stâng al râului Nipru.

Kievul estimează că, odată cu distrugerea barajului, circa 42.000 de oameni sunt expuși riscului de inundații pe ambele maluri ale Niprului, iar debitele de apă ar urma să își atingă vârfurile chiar miercuri, potrivit The Guardian.

Distrugerea barajului „va avea consecințe grave și mult mai ample pentru mii de oameni din sudul Ucrainei pe ambele părți ale frontului, prin pierderi de locuințe, alimente, apă potabilă și gospodării. Magnitudinea catastrofei va fi pe deplin conștientizată în următoarele zile”, a declarat și Martin Griffiths, responsabilul ONU pe zona de ajutor umanitar.