La chef cu Ion Iliescu, într-un restaurant chinezesc. Amintirile istoricului Dennis Deletant despre fostul președinte

Dennis Deletant este un cunoscut istoric britanic, specializat în istoria României, despre care a scris numeroase cărți. Datorită căsătoriei cu Andreea Caracostea, fiica profesorului universitar Andrei Caracostea și nepoata istoricului literar Dumitru Caracostea, are o legătură specială cu țara noastră.

Cuprins:

• Amitirile lui Dennis Deletant despre Ion Iliescu
• Despre prima întâlnire cu Ion Iliescu
• Cum era văzut Ion Iliescu înainte de 1989
• Mineriada, cea mai mare amenințare la adresa democrației
• Chef cu Iliescu la un restaurant chinezesc din Scoția

Amitirile lui Dennis Deletant despre Ion Iliescu

În contextul morții lui Ion Iliescu, pe 5 august, istoricul britanic a publicat un text în care vorbește despre fostul președinte, despre contactele pe care le-a avut cu acesta și despre impresia pe care i-a lăsat-o. Pentru Dennis Deletant, Ion Iliescu a fost „o persoană consecventă, abordabilă și mereu surâzător”.

Dennis Deletant amintește despre momentele în care l-a întâlnit pe fostul șef al statului, într-un articol, „Ion Iliescu: Câteva amintiri”, publicat pe Contributors.

Despre prima întâlnire cu Ion Iliescu

Istoricul britanic amintește, în articol, când l-a întâlnit prima oară pe Ion Iliescu, în 1988, când acesta era directorul Editurii Tehnice. Dennis Deletant, a mers la editură ca să transmită un manuscris al socrului său, Andrei Caracostea. La vremea respectivă, editura funcționa într-un spațiu la Casa Scânteii – Casa Presei Libere.

„La întoarcerea de la Cluj în octombrie 1988 la București, socrul meu, Andrei Caracostea, profesor la Institutul de Construcții și Inginerie, mi‑a oferit oportunitatea neașteptată de a‑l cunoaște pe Ion Iliescu. Iliescu era, la acea vreme, director al Editurii Tehnice, cu care socrul meu avea un contract pentru publicarea «Manualului pentru calculul construcțiilor», ediție a două, a cărui primă ediție apăruse în 1977. Socrul meu mi‑a cerut să duc manuscrisul la editura care își avea sediul în Casa Scânteii, construită după modelul universității Lomonosov de la Moscova și poreclită «Tortul de nuntă» deoarece simboliza «uniunea» postbelică a României cu URSS.

Cunoșteam clădirea și, după ce am spus la recepție de ce venisem, am luat liftul către biroul unde aveam treabă. Acolo am bătut timid la ușă și o voce de femeie m‑a invitat să intru. I‑am explicat motivul vizitei mele, relația mea cu profesorul Caracostea și i‑am înmânat manuscrisul. «Mă duc să văd dacă directorul este în birou. Sunt sigură că i‑ar face plăcere să vă mulțumească». A bătut la ușă și a dispărut înăuntru. După un minut, un Iliescu radios a apărut împreună cu ea, cu mâna întinsă pentru a‑mi ura bun venit. «Multe mulțumiri că ați adus manuscrisul, profesorul Caracostea e unul dintre cei mai valoroși autori ai noștri. Dar poftiți în biroul meu, povestiți‑mi puțin despre ce faceți»”, a relatat Dennis Deletant în textul său.

Cum era văzut Ion Iliescu înainte de 1989

La acel moment, precizează istoricul, Ion Iliescu era un nume cunoscut în condițiile în care se știa că este un opozant al lui Ceaușescu. Despre el, se știa în Occident, că ar fi fost în grațiile lui Mihail Gorbaciov, liderul Uniunii Sovietice.

„Fost lider al partidului în județul Iași, între 1974 și 1979, fusese marginalizat de Ceaușescu, iar în Occident circulau zvonuri cum că s‑ar fi bucurat de simpatia lui Mihail Gorbaciov, un zvon care a câștigat în credibilitate după enigmaticul apel la reformă făcut de Iliescu în ziarul România literară, în septembrie 1987. Discreția a fost dominanta conversației noastre.

La o ceașcă de înlocuitor de cafea, făcut în mare din cicoare și cunoscut popular ca nechezol, i‑am vorbit pe scurt despre preocupările mele academice legate de România și despre interesul meu de a afla la prima mână care sunt problemele cotidiene ale cetățenilor. A dat din cap aprobator.

Nici nu‑mi imaginam că următoarea noastră întâlnire avea să fie la începutul lui ianuarie 1990, după ce el devenise președintele Frontului Salvării Naționale. Și‑a amintit de vizita mea dinainte de revoluție și a fost amabil să rămână câteva minute cu mine, punându‑mi întrebări despre socrul meu, înainte de un interviu pe care îl dădea la BBC. La moartea acestuia din urmă, în 1993, a trimis o coroană de flori din partea lui, ca președinte”, și-a mai amintit Dennis Deletant.

Mineriada, cea mai mare amenințare la adresa democrației

Următorul moment pe care îl evocă istoricul este legat de mineriadele din 1990. Dennis Deletant consideră că mineriada din vara lui 1990 a fost cea mai mare amenințare la adresa democrației românești.

„Cea mai mare amenințare la adresa democrației fragile și a statului de drept din România de după revoluție a fost folosirea minerilor ca «trupe de șoc» de către Frontul Salvării Naționale. Minerii din Valea Jiului au făcut mai multe incursiuni în capitală, a treia fiind în iunie 1990, când au fost invitați de președintele Ion Iliescu, nou ales prin alegerile democratice, sub pretextul de a apăra guvernul FSN. Trenuri speciale au adus la București 10.000 de mineri, înarmați cu bâte de lemn și bare de fier, în zorii zilei de 14 iunie.

Li s‑au alăturat însoțitori, identificați ulterior, din surse credibile, ca fiind foști ofițeri ai Securității. Timp de două zile, minerii (ajutați și încurajați de Securitate) au terorizat populația capitalei, atacând pe oricine li se părea că seamănă cu un opozant al regimului. Invazia minerilor în București la care a recurs Iliescu pentru a‑și restabili autoritatea a slăbit în mod semnificativ atât imaginea externă a României, cât și pe a lui însuși.

Întrevederea la care Iliescu a rămas fără cuvinte

Dennis Deletant își amintește că a primit o invitație de la președintele Iliescu, în acele zile, la o întâlnire cu membri ai Diasporei. Surprinzător, deși era subiectul zile, își amintește Dennis Deletant, la întâlnirea respectivă nu s-a vorbit aproape deloc de mineriadă.

„În iulie 1990 am primit o invitație neașteptată de la președinție, semnată de domnul Iliescu, să particip la Cotroceni cu mai mulți reprezentanți ai diasporei românești la o dezbatere despre imaginea României. Relevanta întrebărilor puse lui Iliescu a fost îndoielnică, mai ales că s-a cam evitat subiectul mineriadei. Un român stabilit la Viena s-a plâns că nu găsea coarde acolo pentru vioara lui și îl ruga pe președinte să-i facă rost de unele. Iliescu, cu un surăs pe buze, a răspuns că va lua măsurile necesare.

Eu, împreună cu doi români stabiliți în Italia, am criticat contribuția lui Iliescu la mineriadă, amintindu-i că la 15 iunie i-a convocat pe mineri la un miting, marcând «victoria» lor, pentru a le mulțumi. Am adăugat că invazia minerilor ne duce cu gândul la tacticile folosite în 1945 de comuniștii din România și din alte părți ale Europei Centrale pentru a submina ordinea democratică. Domnul Iliescu nu a comentat. După închiderea dezbaterii, televiziunea română le-a luat interviuri mai multor participanți dar a ocolit pe cei doi români din Italia și pe mine”, a mai amintit Deletant.

Chef cu Ion Iliescu la un restaurant chinezesc din Scoția

Ultimul moment evocat de istoricul britanic este legat de un eveniment care s-a desfășurat în Scoția, undeva prin 1999. Dennis Deletant și Ion Iliescu s-au reîntâlnit la o conferință pe tema relațiilor dintre România și Franța. La finalul evenimentului, cei doi au fost invitați de organizator la un restaurant chinezesc. Iar aici au avut prilejul să vorbească, relaxați, la o chermeză care a durat cam vreo trei ore.

„A fost o mare plăcere pentru mine să-l reîntâlnesc în martie 1999 la Universitatea St Andrews din Scoția unde am fost printre cei invitați de către profesorul Gavin Bowd la o conferință pe tema Franței și României. Președintele Iliescu s-a adresat publicului în plen și la sfârșitul prezentării lui mulți studenți români i-au pus întrebări legate de «misterele» încă nerezolvate în jurul Revoluției (de exemplu, cine a tras în demonstranți și la ordinul cui, dacă au existat «luptători străini», dacă au fost implicate agenții de informații străine, de Mineriadele).

După ce a răspuns la ele, m-am apropiat de podiumul de unde a vorbit și când m-a vazut și-a întins brațele, m-a cuprins și mi-a spus, «ce bine să văd o figură cunoscută, nu vreți să luăm masa?» Și așa Profesorul Bowd ne-a invitat la un restaurant chinezesc împreună cu un profesor francez și bodyguardul președintelui. La restaurant domnul Iliescu a insistat să stau lângă el – profesorul Bowd, profesorul francez, și bodyguardul au stat la capătul celălalt al mesei – și timp de trei ore am chefuit.

Mi-am permis să-l întreb pe președinte dacă se supără dacă îl rog să-mi spună câte ceva despre tinerețea lui, de perioada când a studiat la Moscova, de cariera lui în partid și de relațiile lui cu Ceaușescu. Domnul Iliescu mi-a răspuns că nu se supără de loc și a vorbit foarte deschis. A fost pentru mine o seară extrem de interesantă și instructivă. Ion Iliescu a rămas pentru mine o persoană consecventă, abordabilă și mereu surâzător”, a concluzionat istoricul în textul publicat.

B1 TV va difuza vineri, ora 23:00, documentarul „Piața Universității – România”, în regia lui Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile și Sorin Ilieșiu