Lovitură dură pentru Diana Șoșoacă. Parchetul cere ridicarea imunității de europarlamentar. Ce acuzații grave i se aduc

Publicat: 23 09. 2025, 14:34
Actualizat: 23 09. 2025, 15:07
Sursa Foto: Hepta / @Zuma Press / Philipp Von Ditfurth

Parchetul General solicită Parlamentului European să ridice imunitatea de europarlamentar a a Dianei Șoșoacă, lidera partidului SOS. Măsura este necesară pentru continuarea anchetei penale în care aceasta este vizată pentru o serie de acuzații grave, printre care lipsire de libertate, ultraj și promovarea în spațiul public a unor idei și simboluri fasciste și antisemite.

Ce acuzații i se aduc europarlamentarei Diana Șoșoacă

Potrivit comunicatului Parchetului General, procurorii au dispus continuarea urmăririi penale împotriva Dianei Șoșoacă pentru următoarele fapte:

  • patru infracțiuni de lipsire de libertate (art. 205 Cod Penal);
  • patru infracțiuni de promovare a cultului persoanelor condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității sau crime de război, precum și fapta de a promova idei legionare, fasciste, rasiste sau xenofobe (OUG 31/2002);
  • promovarea publică a doctrinelor antisemite (Legea nr. 157/2018);
  • negarea, contestarea sau minimalizarea Holocaustului (OUG 31/2002, art. 6);
  • ultraj împotriva unor persoane aflate în exercițiul funcțiunii (art. 257 Cod Penal).

Ce a transmis Parchetul General în cazul europarlamentarei Diana Șoșoacă

Redăm, mai jos, comunicatul emis de către Parchetul General.

„Efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un membru al Parlamentului European. Solicitare de ridicare a imunității parlamentare.

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană, membru al Parlamentului European, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

  • 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal;
  • 4 infracțiuni de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002;
  • promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului;
  • negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002;
  • ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal.

Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității parlamentare a persoanei care face obiectul prezentei investigații penale

Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicat, potrivit Antena 3 CNN.

Activitățile controversate ale Dianei Șoșoacă. Ce a făcut în ultimii ani

Dosarul deschis împotriva europarlamentarei include o serie de episoade controversate din ultimii ani.

În noiembrie 2024, Diana Șoșoacă a participat la o ceremonie organizată la troița din localitatea Tâncăbești, județul Ilfov, unde a comemorat alături de mai mulți simpatizanți memoria liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu și a altor 13 membri ai Mișcării Legionare. Evenimentul a stârnit reacții dure din partea societății civile, dar și a organizațiilor internaționale care monitorizează extremismul.

Cu o lună înainte, în octombrie 2024, Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Șoșoacă a adus un omagiu public fostului lider legionar, în cadrul unei manifestări transmise și pe rețelele de socializare.

În februarie 2025, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus un denunț penal împotriva acesteia, acuzând-o că a promovat cultul dictatorului Nicolae Ceaușescu, condamnat pentru genocid.

Diana Șoșoacă a mai fost vizată de acuzații de lipsire de libertate în trecut. În 2022, echipa televiziunii italiene RAI UNO a reclamat-o la poliție după ce un interviu realizat de jurnalista Lucia Goracci a degenerat într-un incident violent. Echipa italiană a susținut că a fost blocată într-o încăpere și agresată verbal de către senatoarea de atunci. Cazul a ajuns pe masa procurorilor români, însă, ancheta nu a avut consecințe majore.

Cum funcționează procedura de ridicare a imunității în Parlamentul European

Pentru ca ancheta să poată continua, este necesar ca Parlamentul European să ridice imunitatea europarlamentarei. Procedura este una complexă și se desfășoară în mai mulți pași:

  1. Solicitarea oficială – Parchetul General transmite cererea autorităților europene prin Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe.
  2. Analiza în Comisia Juridică (JURI) – Dosarul este examinat de membrii comisiei, care pot cere informații suplimentare de la autoritățile române.
  3. Raport și recomandare – Comisia întocmește un raport în care propune fie ridicarea imunității, fie respingerea cererii.
  4. Vot în plenul Parlamentului European – Europarlamentarii decid prin vot secret dacă imunitatea este ridicată.

Dacă votul este favorabil, procurorii din România pot continua ancheta și pot dispune măsuri suplimentare, inclusiv trimiterea în judecată.