Mihai Fifor: „PSD e vinovatul de serviciu. Indiferent ce se întâmplă, Partidul Social Democrat este cel care să de vină în această țară. Astea sunt niște aiureli”
Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, a declarat că un Consiliu Politic Național al partidului va avea loc marți, de la ora 18.00, pentru a decide mandatul formațiunii la consultările de la Cotroceni. Fifor a catalogat ca fiind „niște aiureli” acuzațiile că PSD e principalul vinovat pentru situația fiscal-bugetară a țării.
Discuții în PSD despre participarea la noua guvernare
„Astă seară, la ora 18:00 are loc un Consiliu Politic Național într-un format informal. Este o întâlnire în primul rând de informare, pentru că a trecut ceva vreme de când Comitetul Politic Național al PSD nu s-a mai întrunit și este probabil dorința președintelui partidului de a informa colegii vizavi de negocierile care au avut loc în toată această perioadă, de nivelul la care s-a ajuns în aceste negocieri, urmând să luăm o decizie, probabil de ce urmează să facem mai departe, dacă vom continua procedura aceasta pe care noi am anunțat-o, de consultare a colegilor din teritoriu privind intrarea sau nu la guvernare. Probabil că astă seară se va discuta despre mandatul cu care delegația PSD va merge la aceste consultări”, a declarat Mihai Fifor, pentru Digi24.
Fifor: Sunt o serie de măsuri și propuneri care nu au fost ușor de negociat
Acesta a respins apoi acuzația că PSD e principalul vinovat pentru deficitul bugetar al țării și a subliniat că partidul urmărește anumite angajamente pentru noua guvernare, între care „să nu se atingă nimeni de pensii”.
„PSD e vinovatul de serviciu. Indiferent ce se întâmplă, Partidul Social Democrat este cel care să de vină în această țară. Astea sunt niște aiureli. Când aduci la aceeași masă patru partide care au ideologii diferite, care au moduri de a vedea lucrurile în plan economic și fiscal diferit. Lucrurile merg destul de a nevoie într-o astfel de negociere, este absolut firesc. (…)
Pe de altă parte, să nu uităm că totuși PSD are ca principală preocupare anunțată împiedicarea scăderii veniturilor celor care au venituri mici și medii în această țară. Este una dintre chestiunile care ne-a preocupat și ne preocupă în mod în mod excepțional pe noi. Să nu se atingă nimeni de pensii, de asemenea. Adică sunt lucruri pe care am încercat să le discutăm. Nu ne-am dorit creșteri de taxe, nu suntem de acord cu creșterea TVA. Sunt o serie de măsuri și propuneri care nu au fost ușor de negociat”, a mai declarat Mihai Fifor, pentru Digi24.
În opinia sa, „este nevoie să trecem încet, încet către un impozit progresiv (…) care să poată intra în vigoare în momentul în care digitalizare ANAF se va încheia și vom putea să să facem acest lucru”.