Ministerul Educației nu are în vedere scăderea salariilor profesorilor şi nici concedieri. Precizările lui Daniel David
Daniel David, ministrul interimar al Educației, dă asigurări nu se pune problema reducerii salariilor profesorilor şi nici a concedierilor de personal din învăţământ şi cercetare.
Ministrul a făcut aceste declarații în contextul protestului inițiat de sindicaliștii din sistemul de Educație. El a declarat că în mesajele promovate de sindicate sunt amestecate informații reale, dar şi zvonuri sau interpretări interpretări distorsionate ale situației. Sindicatele din Educație au declanșat proteste în actualul context, politic.
Ministrul a răspuns unei întrebări legate de măsurile pe care le are în plan, dacă profesorii vor intra în grevă generală, așa cum au anunțat reprezentanții sindicatelor. De menționat că ultimul mare protest al sindicaliștilor din învățământ a avut loc înaintea rotativei guvernamentale din vara lui 2023. Protestele s-au oprit brusc imediat ce la conducerea guvernului a ajuns Marcel Ciolacu (PSD).
Pe timpul guvernării PSD, sindicaliștii din Educație nu au mai reluat protestele, chiar dacă guvernul Ciolacu nu și-a onorat principalul angajament, de a elabora legea salarizării unitare.
„Eu cred că sindicatele, prin ceea ce reprezintă, se ocupă cu protecţia drepturilor propriilor membri, ceea ce este un lucru în regulă. Mă uitam peste mesajul legat de protest şi în ciuda discuţiilor pe care le-am avut ieri, în care am încercat să clarificăm nişte zvonuri şi interpretări distorsionate, văd că încă se mixează, ca să spun aşa, în mesajul sindicatelor, lucruri absolut reale, pentru care fac bine că se bat, cu zvonuri şi cu interpretări distorsionate. Acest lucru mă dezamăgeşte foarte mult”, a afirmat Daniel David.
Daniel David dă asigurări că salariile nu scad
Ministrul Daniel David a dat mai multe exemple de interpretări distorsionate ale unor măsuri contestate de sindicatele din Educație.
„Menţinerea titularizării, nimeni nu a vorbit niciodată de desfiinţarea titularizării. Doi – pe reducerea personalului din institutele de cercetare, nimeni nu a vorbit niciodată de reducerea personalului din institutele de cercetare. Noi avem prea puţini cercetători, nu prea mulţi. Trei: 8 ore în unitatea de învăţământ, nimeni nu a vorbit de 8 ore în unitatea de învăţământ, am vorbit de 8 ore pentru educaţie, dacă eşti plătit 8 ore. Poţi să lucrezi pentru educaţie de acasă, poţi să lucrezi de la bibliotecă, trebuie să fii dedicat celor 8 ore pentru care eşti plătit. Un ministru nu poate spune altceva. Este atât ilegal, cât şi imoral”, a mai declarat Daniel David.
Totodată, ministrul interimar al Educaţiei a dat asigurări că salariile profesorilor nu vor scădea.
„În acest moment nu avem astfel de măsuri. Aştept să văd măsurile, la fel ca voi, dar nu se pune problema reducerii salariilor sau concedieri în zona de educaţie şi cercetare. Cât timp eu sunt ministru al Educaţiei, în cercetare nu reducem personalul, avem prea puţini cercetători faţă de ce avem nevoie în comparaţie cu standardele europene”, a subliniat Daniel David.