Ministrul Economiei a demis conducerea Salrom: „S-a terminat cu nepăsarea şi aroganţa”

Publicat: 21 10. 2025, 23:58
Actualizat: 21 10. 2025, 23:59
Radu Miruță (USR), ministrul Apărării. Sursa foto: Radu Miruță / Facebook

Conducerea Salrom a fost demisă a anunțat ministrul Economiei, Radu Miruță. În loc vor fi nominalizați noi directori care vor avea mandate pe termen limitat.

Conducerea Salrom a fost demisă

Radu Miruță a anunțat schimbarea la Societatea Națională a Sării – Salrom – într-o postare pe contul de Facebook. Conducerea Salrom, demisă,  va fi înlocuită cu „profesionişti” selectaţi pentru mandate temporare, a transmis ministrul. El a acuzat piedicile care au întârziat decizia de demitere a foștilor directori ai companiei de stat aflată în subordinea sa.

„A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea Salrom a fost demisă. Mai şi închidem astfel din fronturile deschise. S-a terminat cu nepăsarea şi aroganţa celor care cred că resursele statului român sunt moştenire personală! Oricâte şmecherii ar încerca cei care s-au obişnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală – nu le mai merge!”, a scris ministrul Economiei în postarea de pe Facebook

Radu Miruță a acuzat vechea conducere Salrom, pe care a demis-o, de proasta gestionare a companiei. Acest lucru, a arătat el, a dus la prăbușirea Salinei Praid. Toate neregulile descoperite în cadrul societății, a mai spus, sunt cuprinse în două rapoarte.

„La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbuşea, care a făcut achiziţii inutile şi costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reuşit, împreună cu acţionarul minoritar, să luăm această decizie prin vot. Ştiu că o să mă întrebaţi: de ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide. Pentru că, spre deosebire de alţii, eu nu mă joc cu vorbele, mă asigur că lucrurile chiar se întâmplă”, a scris ministrul pe Facebook.

Radu Miruță susține că va numi profesioniști

Ministru Radu Miruță a mai spus că în conducerea Salrom va numi „profesionişti” care vor ocupa pozițiile pentru mandate temporare. Viitorul director executiv va fi selectat dintre experții în explorare geologică, din comunitatea locală. De asemenea, va numi, un auditor financiar, absolvent ASE, un expert în controlul cheltuielilor şi management şi un antreprenor din comunitatea Romanian Business Leaders.

„Două rapoarte – ale Corpului de Control al premierului şi al Ministerului Economiei – arată clar: resursele publice au fost batjocorite. Asta se termină acum. Mergem mai departe: în instanţă pentru recuperarea prejudiciilor şi pentru pedepsirea celor vinovaţi. Fosta conducere a Salrom deja trimite avocaţi, ameninţă cu procese. De ce? Pentru că li s-a spus clar: când reprezinţi statul, nu ai doar beneficii, ai şi responsabilităţi. Nu mă intimidează. Adevărul iese întotdeauna la suprafaţă – şi în acest caz, adevărul doare: au greşit şi vor răspunde”, a mai scris  Miruţă.

Radu Miruță a mai transmis că cei afectaţi de prăbușirea salinei de la Praid vor fi susținuți de stat. În acest sens, a precizat, au fost puse la punct două scheme de ajutor. Una dintre acestea vizează afacerile închise temporar. Pe această schemă au fost depuse 82 de cereri, din care au fost admise 73. Bugetul alocat este de 4,3 milioane lei. A doua schemă vizeză despăgubiri și acoperirea costurilor de reparații.