Nicolae Ciucă: Noua formă a Conceptului Strategic NATO trebuie să cuprindă amenințarea Rusiei sub forma ei reală, care necesită întărirea prezenței permanente a NATO în Flancul de Est. E timpul să trecem la apărarea înaintată (VIDEO)
România se bazează pe sprijinul Belgiei pentru noua formă a Conceptului Strategic NATO, care trebuie să cuprindă amenințarea Rusiei sub forma ei reală, care necesită întărirea prezenței permanente a Alianței în Flancul de Est, a fost mesajul premierului Nicolae Ciucă pentru omologul său belgian, miercuri, cu ocazia vizitei pe care au efectuat-o alături de președintele Klaus Iohannis la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Nicolae Ciucă: „Este timpul să trecem de la prezența înaintată la apărarea înaintată”
„Domnule prim-ministru de Croo, vă mulțumesc pentru contribuția la decizia NATO de implementare a planului de răspuns gradual. Trebuie să creăm și să consolidăm o postură de apărare și descurajare eficientă în Flancul de Est al NATO. Ne bazăm pe sprijinul dumneavoastră pentru noua formă a Conceptului Strategic NATO, care trebuie să cuprindă amenințarea Rusiei sub forma ei reală, care necesită întărirea prezenței permanente a NATO în Flancul de Est”, a declarat premierul României.
Apărărea trebuie luată în serios, a subliniat Nicolae Ciucă.
„Trebuie să luăm în serios apărarea și să o reflectăm în deciziile noastre. Este timpul să trecem de la prezența înaintată la apărarea înaintată și la implementarea deciziei luate de liderii noștri pe 24 martie, la Summitul extraordinar de la Bruxelles”, a continuat liberalul.
Trebuie să fim pregătiți pentru o criză de durată, avertizează Nicolae Ciucă.
„Invazia Rusiei în Ucraina este cea mai gravă amenințare la adresa securității euroatlantice din ultimii ani. Condamnăm ferm invazia masivă din Ucraina. Condamnăm atacurile nemiloase ale trupelor rusești asupra civililor, încălcând prevederile legilor internaționale și ale umanității, și deplângem pierderile tragice de vieți omenești, suferințele umane enorme și distrugerile provocate de invazia ilegală, neprovocată și nejustificată a Rusiei”, a mai spus prim-ministrul Nicolae Ciucă.