Nicușor Dan, despre pericolul izolării României în UE: „Sunt țări care s-au încăpățânat să se opună Europei și care o duc mai rău decât noi, astăzi”(VIDEO)

Publicat: 09 05. 2025, 17:13
Nicușor Dan sursa foto: Facebook

Nicușor Dan a avertizat în legătură cu pericolul izolării României, în UE, în situația în care George Simion va ajunge președintele României. Candidatul independent la alegerile prezidențiale a dat exemplul altor state izolaționiste, precum Ungaria și Slovacia, aflate într-o situație dificilă.

Nicușor Dan a avut o intervenție în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin. El a comentat o serie de declarații publice, făcute de extremistul George Simion, referitoare la faptul că nu este interesat de susținerea Moldovei sau a Ucrainei. De asemenea, în mai multe rânduri, Simion, a spus că Uniunea Europeană nu ar trebui să investească în industria de apărare, preluând retorica propagandei de la Kremlin.

„Există pericolul de a merge împotriva direcției europene a României. Un președinte care spune nu vreau să ajut Moldova, nu vreau să ajut Ucraina, nu mă interesează programul de înarmare a UE, se izolează în interiorul Uniunii. Iar în momentul în care Europa va vorbi despre competitivitate, despre fabrici de armament, tu vei rămâne deoparte”, a spus Nicușor Dan.

Potrivit spuselor candidatului independent a explicat că România va avea mai mult de pierdut dacă se izolează și se opune căii europene, așa cum dorește George Simion. Astfel, firmele românești nu vor mai participa la reconstrucția Ucrainei, iar companiile care își desfășoară activitatea în țara noastră își vor restrânge activitatea.

„În momentul în care se va pune în discuție reconstrucția Ucrainei și participarea firmelor românești, tu vei fi deoparte. Nu poți să te izolezi. Aceasta este, cumva, principala teamă pe alegerile acestea. Și apoi economic. Dacă te izolezi nu o să mai ai nici firmele alea care îți echilibrează bugetul”, a precizat Nicușor Dan.

Nicușor Dan, despre schimbarea clasei politice

Candidatul independent a dat exemplu concret despre ceea ce înseamnă izolarea la nivel european, Ungaria, Slovacia și, într-o mai mică măsură Bulgaria. Culmea este că George Simion a declarat că vrea să implementeze politicile lui Viktor Orban și în România, dacă va ajunge președinte. Se știe că guvernul iliberal de la Budapesta a luat mai multe măsuri pentru a restrânge drepturile și libertățile cetățenilor, după modelul rusesc.

Acesta a fost și motivul pentru care Uniunea Europeană a suspendat fondurile europene alocate acestei țări. În momentul de față, fără banii UE,  cu o țară izolată, maghiarii trăiesc din ce în ce mai greu. Nu puține au fost relatările despre faptul că aceștia vin în România să-și facă diferite cumpărături din cauza costurilor foarte ridicate pe care le presupune viața.

„Dacă e să vorbim foarte concret sunt țări în jurul nostru care s-au încăpățânat să se opună Europei și care o duc mai rău decât noi, astăzi. Este Ungaria, Bulgaria, Slovacia. Acesta este exemplu”, a spus Nicușor Dan.

Este nevoie de schimbarea clasei politice

În acest context, el a vorbit și despre necesitatea schimbării atitudinii clasei politice față de cetățeni. Nicușor Dan a arătat că politicienii au abandonat interesul public, preferând să-și rezolve propriile probleme. Iar oamenii au văzut acest lucru și au făcut comparație cu ceea ce se întâmplă în alte state europene. Drept urmare, votul reflectă o imensă furie și o nemulțumire față de clasa politică.

„Sunt mai multe lucruri. Pe de-o parte îi vedem pe politicieni că s-au îndepărtat de oameni și rezolvă problemele lor, nu pe ale oamenilor. Oamenii care circulă, au rute în Europa de vest, văd diferența și atunci, evident că sunt frustrați pentru că ei muncesc la fel ca ceilalți și nu sunt serviți de stat la fel”, a concluzionat Nicușor Dan.