Nicușor Dan merge la Odesa. Președintele va participa la Summitul Ucraina-Europa de Sud-Est

Publicat: 11 06. 2025, 08:22
Președintele Nicușor Dan. Sursa foto: Captură video - Administrația Prezidențială a României / Facebook

Preşedintele Nicuşor Dan participă miercuri, 11 iunie, la Summitul Ucraina-Europa de Sud-Est, eveniment organizat la la Odesa. Din delegația română va face parte și ministrul de Externe, Emil Hurezeanu.

Participarea președintelui la summitul organizat la Odesa vine la o zi după vizita pe care a întreprins-o în Republica Moldova. Nicușor Dan s-a întâlnit cu omologul său de la Chișinău, Maia Sandu, dar și cu premierul Dorin Recean și cu Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova.

De la Chișinău, șeful statului ar urma să se deplaseze la Odesa, chiar dacă participarea sa nu apare în agenda oficială a summitului. Nicușor Dan  va merge împreună cu Maia Sandu  la Summitul Ucraina-Europa de Sud-Est, unde se vor purta discuții tehnice cu privire la susținerea Ucrainei. Din delegația României va face parte și ministrul de Externe, Emil Hureazeanu.

Într-o conferință de presă la Chișinău, după întrevederea cu Maia Sandu, președintele a declarat că „cea mai mare amenințare a prezentului este Federația Rusă.” Nicușor Dan i-a asigurat pe cetățenii moldoveni că România le va fi alături în drumul de aderare la Uniunea Europeană.

„Dincolo de războiul din Ucraina care generează insecuritate în toată zona, trebuie să fim foarte atenți și să avem mijloace comune de a răspunde la războiul hibrid”, a mai transmis președintele României.

Odesa, sub bombardament rusesc

Orașul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, este ținta obișnuită a bombardamentelor rusești, în războiul declanșat în 2022. Marți, 10 iunie, forțele ruse au lansat noi atacuri asupra orașelor Kiev și Odesa. Mai multe rachete balistice și drone au fost lansate asupra clădirilor civile.

În capitala Kiev, s-au auzit explozii puternice, în timp ce sistemele de apărare aeriană au fost activate pentru a intercepta țintele.

Noul atac vine la o zi după ce Rusia a lansat, asupra Ucrainei, un număr de 479 de drone kamikaze Shahed, drone de diversiune, patru rachete balistice Kh-47M2 Kinzhal, 10 rachete de croazieră Kh-101, trei Kh-22, două rachete anti-radar Kh-31P și o rachetă de croazieră Kh-35, din Crimeea ocupată.